Tehnicianul francez a spus că a refuzat oferte în primul eșalon al fotbalului englez.
Arsene Wenger a recunoscut că este „prea legat" de Arsenal pentru a mai antrena în Premier League. Antrenorul, care împlinește 70 de ani luna aceasta, a părăsit tunarii în mai 2018, după ce a petrecut 22 de ani la club.
Francezul încă nu s-a decis unde va antrena în viitor, dar a declarat pentru Sky Sports că ar fi putut să revină în Anglia.
„Eu sunt loial lui Arsenal, iar mai apoi sunt un profesionist. Nu mă pot opri din muncă", a spus Wenger.
„Am decis să plec din Premier League pentru că sunt prea legat de Arsenal. Am avut oportunități să lucrez în Anglia, dar am refuzat", a adăugat francezul.
„Nu vreau să spun la care cluburi, fiindcă sunt oameni care antrenează acolo și nu ar fi corect pentru ei", a încheiat Wenger.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu