Arsenie Boca, sfatul din Iad. Cuvinte cutremurătoare

VEZI ȘI: Cuvinte INTERZISE, ARSENIE BOCA. Ce nu ar trebui să spui NICIODATĂ

Iată despre ce este vorba:

"Un preot cu frica lui Dumnezeu şi grija păstoriţilor săi se ostenea zi de zi, prin toate mijloacele ce-i stăteau în putinţă, să întoarcă pe cei rătăciţi din calea pierzării şi să-i întărească în cuvântul lui Dumnezeu. Ce să facă bietul preot? Cum să-i îndrepte? Într-o sămbătă seara, după vecernie, stătea abătut pe o bancă din grădină. Cum sta aşa, pierdut în gânduri grele, iată că Dumnezeu îi deschise ochii necăjitului său suflet, asupra unei vedenii înfricoşate: o gloată de draci, negri ca tăciunele, i se arătară ca un nor întunecat de duhuri necurate", se arată în carte.

CITEȘTE ȘI: ARSENIE BOCA: Cine sunt oamenii care NU au necazuri. "Pe ei i-a lepădat Dumnezeu" 

"Deodată, din mijlocul divanului, un glas diavolesc zbieră de clocoti văzduhul:
-„Voi, drăceştilor gloate, sfătuiţi-vă, născociţi cu mintea voastră meşteră în viclenii, şi să-mi spuneţi, cum aţi putea voi mai uşor şi mai sigur înşela pe oameni, ca să umplem cu ei împărăţia beznei şi pântecele flămândului iad?".

Nu trecu mult şi din mulţimea aprinsă de sfat ieşi înaintea satanei o căpetenie, lucind ca păcura, şi zise:

- Întunecimea ta, să furişăm în mintea oamenilor gândul drăcesc că nu este Dumnezeu; astfel, neavând de cine să se teamă, uşor ne vor cădea în gheară, vor face numai ceea ce vrem noi şi vom umple iadul cu ei.

Ascultându-l, satana chibzui şi apoi răspunse:

- Cu minciuna aceasta prea puţini vom putea prinde în undiţă.

Atunci, din gloatele întunericului ieşi o altă căpetenie încornorată şi zise:

- Întunecimea ta, părerea mea e să le spunem oamenilor că, chiar dacă ar fi Dumnezeu,după moarte nu este suflet şi nu este judecată, şi, prin urmare, nici răsplată sau pedeapsă. Să le spunem ca nu e nici rai, nici iad şi, prin urmare, slobozi sunt să mănânce, să bea şi să-şi facă toate poftele trupului şi ale inimii, căci, ca mâine vor muri şi după moarte nu mai e nimic şi o să le pară rău că nu şi-au făcut toate gusturile cât au fost în putere.

Îi cântări satana vorbele, apoi îi zise:

- Nici cu vicleşugul acesta nu putem câştiga prea mulţi, căci printre oameni sunt unii răsăriţi la minte, care ştiu că este Dumnezeu şi că în dreapta Lui stă răsplata sau pedeapsa, după fapte.
Atunci din mulţime se rupse o altă căpetenie sprijinindu-se tanţoş în coadă, duhni următoarea propunere:

- Prea întunecate jupâne şi tată al minciunii, lăudată să fie grija ta de a umple iadul nostru cu proştii şi destrăbălaţii pământului. Am ascultat cu luare aminte vicleşugurile tovarăşilor noştri despre pierzarea oamenilor aşa de scumpă nouă, tuturor dracilor tăi, şi văzând că ele nu sunt pe placul întunecimii tale, am născocit, la rândul meu, un vicleşug şi mai mare: de ce să nu-i lăudăm pe oameni pentru credinţa în Dumnezeu, în nemurirea sufletului, în judecata de apoi şi în răsplata după fapte? De ce să nu le spunem şi noi că este un rai şi un iad, în care dăinuiesc în veacul veacului? Dar, după ce le vom spune toate acestea – pe care ei le ştiu prea bine – să le şoptim la ureche, o dată, de două ori, de mii de ori: nu vă grăbiţi cu pocăinţa, oameni buni! Mai e vreme destulă! Trăiţi mai întâi după cum vă vine pofta. Pocăinţa, lăsaţi-o mai la urmă! Nu vă grăbiţi!

Ascultându-l, ochii satanei fulgerară de bucurie drăcească și spuse:

- Voi, duhuri puturoase ale împărăţiei mele, ca gândul risipiţi-vă pe faţa pământului şi, ca o otravă dulce, strecuraţi în urechile oamenilor şoapta cu adevărat după numele nostru: „Nu vă grăbiţi cu pocăinţa, oameni buni, nici cu spovedania adevărată! Mai e vreme destulă, mâine, poimâine, la bătrâneţe. Până atunci, faceţi-vă datoria către Dumnezeu şi suflet numai aşa, de ochii lumii. Îngrijiţi-vă mai întâi de treburile pământeşti, aşa ca şi până acum. Pentru pocăinţă adevărată mai aveţi vreme, că doar n-o să muriţi chiar mâine!"

Şi, la porunca satanei, duhurile iadului se împrăştiară cu iuţeala gândului pe faţa pământului, să amăgească pe zăbavnicii oameni în minciuna pierzaniei, cu amânarea mântuirii pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe...

Vedenia se stinse. Şi preotul, trudit de soarta credincioşilor săi, înţelese, în sfârşit, pricina zăbavei lor de a se hotărî să se mântuiască cu adevărat. De formă şi de ochii lumii ei îşi îndeplineau datoriile creştineşti, dar, vrăjiţi de şoapta ademenitoare a diavolilor, găseau că sfaturile Părintelui sunt bune mai mult pentru cei bătrâni. Cât despre ei înşişi, mai au vreme destulă – mâine, poimâine, la bătrâneţe..."

Iată sfatul de primejdie, ce-i încâlceşte pe oameni în rele şi-i bagă în toate necazurile, şi în tot întunericul, iar mâine – poimâine, ca nişte storşi de vlagă, nu mai sunt buni de nimic.
Dumnezeu iartă neştiinţa, dar viclenia ba. Iar omul cu socoteală vicleană e acela care-şi dă cu toată voia tinereţea dracilor, rămânând ca lui Dumnezeu să-i dea o bătrâneţe distrusă. Nu-i va fi zvârlită şi bătrâneţea laolaltă cu tinereţea?", mai scrie în cartea cu învățăturile lui Arsenie Boca.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News