Actorul Alexandru Arșinel, în vârstă de 81 de ani, a făcut câteva precizări pentru DC News, după ultimele măsuri anunțate.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică, după depășirea ratei de infectare de 3 la mia de locuitori mai multe noi măsuri, printre care și închiderea teatrelor din spațiile închise ale Capitalei.
Actorul Alexandru Arșinel se arată, totuși, încrezător.
„Hotărârile le iau guvernanții în funcție de situația generală, europeană, mondială ș.a.m.d. Ei nu le iau chiar așa de nebunii... Chiar sunt măsuri ca la o descărcare a faptelor să nu fie atât de vinovați. Dacă zburdă nenorocirea asta, otrava asta, trebuie să spună că luăm măsurile astea. Și oricum, le iau și în funcție de specialiștii români și străini”, a spus Alexandru Arșinel pentru DC News.
Cu toate acestea, Alexandru Arșinel a atras atenția vizavi de modul în care sunt luate aceste măsuri. Din punctul său de vedere, ar fi nevoie de mai multă fermitate și credibilitate în fața cetățenilor.
„Nenorocirea este că nu sunt mai hotărâți, fermi și credibili în luarea acestor măsuri”, a completat Arșinel.
Privind breasla din care face parte, Arșinel spune că „noi, artiștii, la rândul nostru, avem în spate familii, prieteni, putem căra.”
„Așteptăm să scoatem o premieră, dacă o să apucăm... Ne strecurăm printre criminalii ăștia care ne pândesc în aer fără să se arate”, a mai spus actorul.
Lăsând la o parte măsurile luate și vorbind în general despre ce se întâmplă în zilele noastre, Alexandru Arșinel a afirmat că „situația, ca să mă exprim ca la ușa cortului, e nasoală! Nu e în regulă!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu