Seria conferințelor "Arta pe înțelesul tuturor" revine din luna mai, într-un format nou.
Conferințele și prezentările vor avea loc online, fiind înregistrate la Palatul Suțu sau în atelierul artistului invitat, și vor fi postate aici, pe pagina de FB a Pinacotecii MMB, dar și pe canalul de Youtube al Muzeului Municipiului București.
„Prima conferință a fost transmisă pe 31 mai 2021, la ora 12:00 și l-a avut invitat pe pictorul Florin Șuțu. Pictorul a absolvit Universitatea de Arte Plastice la clasa profesorului Ion Sălișteanu, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și în prezent este profesor la catedra de desen al Școlii de Arte din Ploiești. Discuția va fi moderată de către Ana-Maria Măciucă și Cristina Ioniță, muzeografi în cadrul Pinacotecii Muzeului Municipiului București.
Secția Artă a Muzeului Municipiului București a demarat încă din anul 2019 un program menit să promoveze patrimoniul artistic al muzeelor cu acest specific, aflate în administrarea MMB, dar dorește să aducă în atenția publicului și o serie importantă de artiști contemporani.
O dată pe lună, specialiștii Secției Artă vor prezenta diverse picturi de pe simezele expoziției tematice “De la anatomia artistică la opera finită” (expoziție deschisă la Palatul Suțu până pe 29 august 2021), prin scurte prelegeri, susținute și alături de invitați surpriză, artiști prezentați chiar în atelierele lor. Se vor evidenția diferite lucrări, importanța acestora în cadrul operei artiștilor contemporani prezentați, dar și în ce curent artistic se încadrează.
Discuțiile se vor axa și pe mijloacele de exprimare plastică prin care comunică artistul, prin care transmite mesajele sale profunde, dar intens documentate, exprimate prin culoare şi formă, tuşe cromatice şi jocuri de planuri. Clipul care va fi postat în acest eveniment este înregistrat, nu transmis în direct. Vă încurajăm să puneți întrebări în comentarii pentru cei care prezintă. Toate materialele se supun legii drepturilor de autor.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News