Articol din legea minelor care ar putea rezolva conflictele gen Pungești sau Roșia Montană

Legea_minelor
Legea_minelor

Iulian Iancu a confirmat pentru DC News că Legea minelor, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților, păstrează o prevedere extrem de importantă din proiectul dezbătut în Senat. Articolul respectiv poate determina comunitățile locale să sprijine exploatările miniere sau cele petroliere aflate pe teritoriul administrat de acestea. Până acum, avantajele economice constau doar în angajarea unor localnici în mină sau la sondele dintr-o localitate. Noua lege prevede ca o cotă parte din redevență să fie alocată primăriei, pentru dezvoltarea de soluții economice alternative la minerit sau pentru dezvoltarea localității.

”Cota care va reveni consiliului local va fi cuprinsă între 10-30%, în funcție de tipul exploatării", a declarat pentru DC News senatorul Toni Greblă.  "Acești bani vor fi virați de Ministerul Finanțelor în conturile consiliului local, dar nu pot fi utilizați pentru cheltuieli curente, ci doar pentru investiții: proiecte de reabilitare, canalizare etc. În cazul exploatărilor petroliere este o lege separată, dar dacă s-a mers pe acest principiu trebuie făcut și acolo acest amendament”. Senatorul Greblă a confirmat că principiul ca autoritățile locale să primească o parte din redevențe poate fi aplicat și la alte tipuri de activități (porturi fluviale, de exemplu).

 Standarde de mediu foarte dure în noua lege

Noua lege este inspirată de modelul european, consideră senatorul Toni Greblă, având standarde  foarte ridicate de mediu. ”Nu cred că întreprinderile miniere vor putea atinge prea curând standardele impuse de noua lege, a spus Greblă. Investitorii vor trebui să depună garanții de mediu, pe toată durata exploatării, lucru care azi nu este bine reglemementat. Pentru exproprieri s-a adoptat o singură prevedere suplimentară-dacă Ministerul Finanțelor nu are banii necesari, investitorul poate finanța procedura, urmând să-i fie returnate sumele avansate, în anul următor. Sperăm să evităm situații cum este cea petrecută în Oltenia. Finanțele n-au bani pentru expropieri, CE Oltenia ar vrea să finanțeze exproprierile, ca împrumut, dar nu are bază legală”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel