Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News și Defense România, despre importanța Articolului 5 al Alianței Nord-Atlantice.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a fost invitat la DC News și Defense România unde a vorbit despre importanța Articolului 5 al Alianței în menținerea unității blocului Nord-Atlantic în fața provocărilor din ultima perioadă:
„Trebuie să facem o distincție foarte clară între statele care sunt membre NATO, cazul României, cazul Poloniei, 30 de state aliate, și statele care nu sunt membre NATO, cazul Ucrainei. Deci dacă pentru Ucraina încercăm să-i susținem politic și practic, iar anumiți aliați, în plan bilateral, chiar și militar, când vine vorba despre apărarea teritoriului națiunilor și populației din NATO, lucrurile sunt complet diferite. Articolul 5 este pe deplin funcțional. El a fost confirmat și definit ca fiind sacrosant, îl citez pe președintele Biden.
Vă spun asta din interior, de la vârful Alianței Nord-Atlantice, orice încercare de a afecta securitatea țărilor NATO va fi întâmpinată de o unitate de monolit al întregului bloc Nord-Atlantic. Niciun centimetru pătrat de teritoriu aliat nu este în afara protecției Articolului 5 și dacă vă uitați un pic la modul în care NATO a acționat în urma agresivității Rusiei, am observat, și vă spun asta cu multă bucurie și încredere, că toți aliații au acționat ireproșabil. Nu am văzut niciodată în viața mea, și am o carieră relativ lungă în politica și diplomație, Statele Unite atât de mult angajate și implicate în a ține toți aliații informați, nu am văzut niciodată relația dintre America de Nord și Europa devenind atât de puternică. Deci, într-un fel, acțiunile președintelui Putin au făcut ca NATO să devină mai unit, mai puternic și mai coerent decât oricând.
Nu sunt motive de îngrijorare la adresa securității noastre, NATO e aici vigilent, pregătit și foarte robust în a descuraja orice potențială acțiune agresivă la adresa noastră și suntem în continuare preocupați de situația pe ca Rusia o exercită în Ucraina, acest lucru fiind în continuare un subiect de preocupare. Suntem extrem de solizi, uniți și vigilenți atât politic, cât și militar. NATO e pregătit să răspundă oricăror situații, de orice natură ar fi ele“, a spus Mircea Geoană.
Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat, luni dimineață, despre situația actuală din Ucraina și a spus că toate informațiile le primește din surse deschise.
Întrebat dacă a primit solicitări pentru a pune la dispoziție o aeronavă care să aducă în țară românii din Ucraina, premierul a răspuns că nu are nicio solicitare în acest sens. „Există doar comunicatul MAE și, în funcție de solicitări, suntem pregătiți să acționăm ca atare. Există pregătite măsuri, astfel încât să putem să asigurăm sprijinul necesar unui flux de refugiați, inclusiv partea de repatriere. Până în acest moment, nu există nicio solicitare”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
De asemenea, premierul României a fost întrebat câți refugiați poate primi România. A răspuns că este vorba despre „un număr destul de mare” (vezi AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News