Artizani din peste 30 de ţări participă la Bienala meseriilor artistice de la Paris

Artizani din peste 30 de ţări, printre care Camerun, Iran, India, Chile sau Thailanda, se întrec în arta împăturirii, răsucirii şi aranjării materialelor pentru a le oferi cele mai surpinzătoare forme în cadrul Bienalei ''Revelations'', organizată la Paris, potrivit AFP.

 O instalaţie de mai mulţi metri, un drapaj gigant cu falduri albăstrui, este emblema acestui eveniment desfăşurat de joi până duminică la Grand Palais din Paris: deşi ai putea crede că este construită dintr-un material dur, instalaţia este alcătuită din mai mulţi jeanşi, pe care artista norvegiană Hanne Friis i-a descusut şi i-a cusut apoi manual laolaltă. Ediţia de anul acesta reuneşte cel mai mare număr de ţări din istoria evenimentului: 33 de state, cu jumătate mai multe decât în urmă cu doi ani, cu Luxemburg în calitate de invitat de onoare (23 de artişti), scrie Agerpres.

La Grand Palais, dar şi în alte 15 spaţii, sunt prezenţi în total de peste 450 de creatori. Fiecare ţară expune între 5 şi 20 de lucrări. Pe aleea centrală este instalată o expoziţie intitulată Banquet, care cuprinde lucrări din 11 ţări selecţionate, printre care India, Camerun, Africa de Sud, Iran, Chile. Sub cupola din sticlă a Grand Palais, artizanii sunt creatori geniali şi liberi, o manieră de a reaminti, cu ocazia acestei a patra ediţii organizate de Ateliers d'art din Franţa, că a trecut vremea când meşteşugarii erau consideraţi artişti de mâna a doua. Scenografia este aerisită, fără spaţii compartimentate. Toate lucrările sunt expuse pe picior de egalitate, iar standurile oferă accesibilitate maximă. 'Aici, obiectivul principal nu este vânzarea.

Demersul este artistic, creativ, dacă este să-l comparăm cu Salonul Patrimoniului cultural. Este vorba despre utilizarea tehnicilor tradiţionale într-o manieră modernă', au subliniat organizatorii. Toate lucrările sunt unice şi au fost create în mod special pentru acest eveniment. Selecţia a fost realizată de un juriu format din colecţionari, galerii, jurnalişti, creatori. Pentru a participa la bienală este necesar ca specializarea unui artist să figureze pe lista oficială a celor 281 de meserii artistice, care nu este însă exhaustivă. În cadrul evenimentului, va fi organizat un omagiu pentru părintele sculpturii moderne în lemn, Alexandre Noll, decedat în 1970.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel