Arturo Gomez, primar Guerrero, executat în timp ce cina într-un restaurant

Un grup armat neidentificat l-a asasinat pe un primar din statul Guerrero, din sudul Mexicului, au anunţat vineri autorităţile locale, citate de AFP.

 

Primarul oraşului Petatlan, Arturo Gomez, a fost împuşcat joi seara în timp ce cina într-un restaurant, a indicat Roberto Alvarez, un purtător de cuvânt al guvernului local din Guerrero.

Rănit de gloanţe în torace şi la cap, primarul a fost dus la spital, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa.

Guvernatorul din Guerrero, Hector Astudillo Flores, a condamnat asasinatul şi a ordonat parchetului să găsească vinovaţii.

Arturo Gomez este al doilea primar al Partidului Revoluţiei Democratice (PRD) asasinat în Guerrero în cursul ultimilor doi ani. În aceeaşi perioadă, patru foşti primari au fost de asemenea ucişi în respectivul stat mexican.

Aproape 50 de primari au fost asasinaţi în Mexic începând cu 2003, potrivit Asociaţiei naţionale a primarilor.

Conform documentelor judiciare, un număr mare dintre aceşti oficiali municipali au primit ameninţări din partea narcotraficanţilor, care le cer protecţia pe timpul transportului de droguri pe teritoriul de care răspund.

Mai mulţi primari au fost totodată arestaţi pentru presupuse legături cu crima organizată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel