Asasinare ambasador. Experți ruși la Ankara

Un grup de experți ruși se va deplasa în Turcia pentru a ancheta împreună cu omologii turci asasinarea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov. Anunțul a fost făcut de către ministrul de externe rus, Serghei Lavrov.

'S-a ajuns la un acord potrivit căruia ancheta va fi comună', a declarat șeful diplomației ruse la postul de televiziune Rossia-24, adăugând că 'important este să se afle cine se află în spatele acestei crime'.

Lavrov a mai apreciat că obiectivul organizatorilor asasinării ambasadorului rus a fost 'să submineze procesul de normalizare a relațiilor dintre Rusia și Turcia cu scopul de a împiedica lupta eficientă împotriva terorismului în Siria'.

Șeful diplomației ruse și-a exprimat convingerea că la reuniunea de marți de la Moscova, cu omologii săi turc, Mevlut Cavusoglu, și iranian, Mohamad Yavad Zarif, vor fi adoptate măsuri care 'vor face imposibilă fructificarea planurilor celor care au organizat și comis această crimă', scrie Agerpres.

La rândul său, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat luni seară că 'răspunsul la asasinarea ambasadorului rus în Turcia va fi consolidarea luptei împotriva terorismului'.
Ambasadorul Karlov a fost împușcat de un polițist turc în vârstă de 22 de ani în timpul inaugurării unei expoziții foto și a murit la scurt timp după aceea la un spital din Ankara. Asasinul înaltului diplomat rus a fost împușcat de forțele de securitate turce.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel