Asasinare ambasador rus la Ankara, vinovatul: predicatorul Fetullah Gulen

Justiţia turcă îl incriminează pe predicatorul Fetullah Gulen pentru asasinarea ambasadorului rus la Ankara.

Douăzeci şi opt de persoane, printre care predicatorul Fetullah Gulen, au fost incriminate de un procuror turc pentru asasinarea, în decembrie 2016, a ambasadorului Rusiei la Ankara, potrivit actului de acuzare dezvăluit vineri de agenţia de presă Anadolu, preluată de AFP. Ambasadorul Andrei Karlov a fost ucis la 19 decembrie 2016 de un poliţist turc, care figura în concediu în acea zi, în timpul vernisării unei expoziţii în centrul capitalei turce. Imaginile asasinatului au făcut înconjurul lumii.

Ucigaşul, Mevlut Mert Altintas, care a afirmat că a acţionat din răzbunare pentru Alep, mare oraş din nordul Siriei pe atunci pe cale să fie recucerit în totalitate de regimul sirian cu sprijinul Moscovei, a fost doborât cu focuri de armă de poliţişti. Însă Turcia a desemnat foarte repede drept vinovată reţeaua lui Fetullah Gulen, calificată drept 'grupare teroristă' de autorităţile turce.

Act de provocare

Potrivit actului de acuzare dat citire vineri la tribunal, această crimă a fost un 'act de provocare', menit să destabilizeze încălzirea relaţiilor dintre Ankara şi Moscova, demarată după o gravă criză provocată de distrugerea unui bombardier rus de către aviaţia turcă, în noiembrie 2015. De atunci, Turcia şi Rusia şi-au întărit în mod substanţial cooperarea, în special în Siria, unde cele două ţări susţin cu toate acestea tabere opuse. Cei 28 de suspecţi sunt urmăriţi pentru 'încălcarea ordinii constituţionale', 'apartenenţă la o organizaţie teroristă' şi 'crimă cu obiectiv terorist', precizează Anadolu.

Procurorul de la Ankara cere închisoare pe viaţă pentru toate persoanele acuzate. Gulen, care locuieşte de aproximativ 20 de ani în SUA, este un fost aliat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, căzut ulterior în dizgraţie. Şeful statului turc îl acuză pe predicatorul de circa 70 de ani că a pus la cale tentativa de puci eşuată din iulie 2016. Gulen neagă orice implicare. Un mandat de arestare a fost emis în aprilie împotriva lui în cadrul anchetei asupra asasinării lui Andrei Karlov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel