EXCLUSIV  Asasinarea lui Shinzo Abe nu a fost o „prea mare supărare“ în China. Hartmann: El a propus independența Taiwanului și nu a reglat relațiile nici cu Seul

H. D. Hartmann, analist de politică externă, a explicat raționamentele pentru care Shinzo Abe era privit cu reticență atât în China, cât și în Coreea de Sud.

Analistul de politică externă H. D. Hartmann a explicat care sunt motivele din spatele atitudinii reticente pe care China și Coreea de Sud au avut-o față de Shinzo Abe, fostul premier al Japoniei care a fost asasinat în urmă cu o săptămână.

„Shinzo Abe întotdeauna a fost acuzat în Asia că e de dreapta, de extremă dreapta. El de multe ori a refuzat, ca prim-ministru, să ceară scuze în numele Japoniei pentru genocidul japonez din Asia și din țările care au fost ocupate înainte de al doilea Război Mondial și în timpul celui de-al doilea Război Mondial, un om extrem de cultivat, extrem de puternic din punct de vedere al educației.

El, cât a fost prim-ministru al Japoniei, a fost un anti-chinez profund. El este cel care, de fapt, a propus ca Taiwanul să-și declare independența și el este cel care nu a reușit să regleze relațiile cu Coreea de Sud. În timpul războiului japonezo-coreean, invazia Coreei a dus la un genocid pe care japonezii nici azi nu-l recunosc, iar Coreea de Sud întotdeauna reproșează moartea a aproape un milion de coreeni sub gloanțele japoneze.

Shinzo Abe nu a vrut niciodată să recunoască aceste orori ale armatei imperiale japoneze. El a redus legea care interzice remilitarizarea Japoniei, a redus-o prin noi legi, iar în privința Coreei de Sud există o problemă de strategie. Coreea reunificată este un pericol fundamental pentru centrul Japoniei. Din punct de vedere securitar și militar, Japonia avea dreptate, dar din punct de vedere umanitar și civilizațional, crimele au fost mult prea multe pentru a fi iertate.

În ceea ce privește China, provocările taiwaneze din ultimii 10 ani sunt și produsul politicii extrem de clare anti-chineze a lui Shnzo Abe. Indiferent de cât de diplomatici au fost chinezii, nu a fost o prea mare supărare asasinarea lui Shinzo Abe“, a spus, la DC News, la emisiunea „Geostrategica“, analistul de politică externă H. D. Hartmann.

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Moartea lui Shinzo Abe, lovitură pentru Putin. Hartmann: Scrisoare lacrimogenă. Era elementul de echilibru în relațiile Rusia - Japonia

Youtube video image

Shinzo Abe putea fi salvat. H. D. Hartmann: În SUA au această reglementare! Se câștigă între 3 și 5 secunde pentru a opri un atacator

H. D. Hartmann, analist de politică externă, a explicat cum ar fi putut fi salvat Shinzo Albe, fost premierul al Japoniei, de la moarte, printr-o logistică mai bună a forțelor de ordine.

„Au fost două asistente în grupul de ascultători de la miting care au intervenit și au văzut că Shinzo Abe se află în stop cardiac. A fost dus la elicopter, unde logistica a fost inexistentă. Deci, practic, ei nu au fost pregătiți pentru asemenea moment, într-o țară în care este aproape interzisă arma de foc. De asemenea, dacă vei observa, polițistul care l-a placat pe atentator și l-a pus la pământ nu a pus mâna pe arma de foc, nu a scos arma.

În orice altă condiție, în orice alt model de acțiune, serviciile de securitate ale unui demnitar sau ale unui fost demnitar au ordin și sunt pregătite să scoată imediat arma. A fost și un scandal tehnic, acela că Secret Service (n.r. Serviciului Secret al Statelor Unite) are voie să scoată pistolul fără piedica pusă. Ei nu au piedica pusă la pistol, pe când poliția și armata sunt obligați să aibă piedica pusă (...)“, a spus, la emisiunea Geostrategica, analistul H. D. Hatmann (citește continuarea AICI).

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Posibilul succesor al lui Boris Johnson. Hartmann: Toată lumea știe că ea se visează prim-ministru. În anii ’90 spunea că Familia Regală Britanică trebuie să plece

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel