Citesc și nu-mi vine a crede: la un prânz, putem să-l numim de lucru, mesenii din lumea....bună a Bucureștiului puneau la cale asasinarea unui coleg din gașcă. Când și Cum, că unde nu era o problemă.
Locul răcoros fusese găsit, urma executarea. Nu e Miorița, e denunțul fostei nore a primului șef de serviciu secret de după 89. Iată:
"Astfel, in cursul anului 2012, in luna martie, in data de 10 martie - sambata, am participat la un pranz la o casa din comuna Izvorani, judetul Ilfov.
Atmosfera de la masa a fost tensionata datorita acestor discutii, mai ales din momentul in care X a declarat ca Marta Codrut trebuie sa fie lichidat si a precizat ca urmeaza sa ingroape cadavrul intr-o padure, precizand textual: "Bai, asta acum se joaca cu noi? I-am data mana libera si el acum se apuca sa ciripeasca? Gata, Codrut trebuie sa dispara! Si stiu si padurea unde sa-l ingropam.""
Mi-am amintit și de alte amenințări postdecembriste – un mogul spunea la telefon că vrea să-l îngrope pe un câmp din Moldova pe un mogulaș, care, la rândul lui, voia să-i vină de hac unui coleg de partid, cum susținea acesta înainte să se răzgândească.
Sigur, am mai văzut asasinate pe la vecinii unde ne facem vacanța de vară, și în alte țări din fostul spațiu sovietic.
În România, am văzut doar sinucideri. Unele chiar spectaculoase.
Glumă, adevăr, ficțiune, un articol de presă fără dovezi sau o reglare între grupări? Nu știu. Personajele sunt extrem de cunoscute, iar unul dintre ei chiar este de negăsit.
Nu știu la câte ciorbe de burtă a mai fost invitată denunțătoarea noastră, dar abia aștept să aud meniul.
În rest, membri UE, NATO, axa București - Washington, premii la Cannes, anul Brâncuși, internet mai rapid ca în America.
Poftă bună, dragi comeseni!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News