Asasinii preşedintelui haitian Jovenel Moise, care a fost ucis miercuri, erau mercenari 'profesionişti' care s-au dat drept agenţi americani şi este posibil să fi părăsit deja ţara, a declarat ambasadorul haitian în SUA, relatează AFP.
Autorii asasinatului s-au prezentat la reşedinţa preşedintelui Jovenel Moise, afirmând că lucrează pentru Agenţia american antidrog (DEA), dar comportamentul lor nu părea conform cu acest statut, a spus ambasadorul Bocchit Edmond.
'A fost un atac bine orchestrat şi este vorba despre profesionişti', le-a spus ambasadorul Bocchit Edmond jurnaliştilor într-o discuţie online. 'Avem o înregistrare video şi credem că este vorba despre mercenari', a adăugat el. Prima Doamnă din Haiti Martine Moise, care a fost rănită în atac, va fi evacuată la Miami pentru a fi tratată.
'Pot să vă spun că au fost date dispoziţiile necesare de dimineaţă pentru a o transfera într-un spital din Miami', a declarat ambasadorul. O anchetă este în curs pentru a stabili unde se află asasinii, care sunt motivaţiile lor şi ce cetăţenie au, a mai spus Edmond, care a afirmat că ei vorbeau între ei în spaniolă.
El crede că este posibil ca asasinii să fi părăsit deja Haiti, probabil pentru a se deplasa în Republica Dominicană, o ţară hispanofonă care îşi împarte cu Haiti insula Hispaniola.
'Nu se ştie dacă au plecat sau dacă se află încă acolo', a spus ambasadorul. 'Dacă nu sunt în ţară, nu există decât un mod prin care puteau pleca - pe la frontiere, întrucât cu avionul nu era posibil', a adăugat el.
Bocchit Edmond afirmă că eventualitatea utilizării unui avion privat ar fi fost detectată de aviaţia civilă, în timp ce o ieşire pe la frontierele terestre ar fi putut trece neobservată.
Premierul în funcţie al statului Haiti, Claude Joseph, a decretat starea de urgenţă, în contextul unor incidente violente produse după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise.
„Asasinarea preşedintelui este un act barbar. Dragi compatrioţi, păstraţi-vă calmul, întrucât situaţia este sub control", a declarat premierul Claude Joseph, citat de agenţia Reuters.
În capitala statului Haiti, Port-au-Prince, au fost semnalate focuri de armă în cursul zilei de miercuri, iar premierul Claude Joseph a dispus decretarea stării de urgenţă. „Sunt aplicate toate măsurile pentru garantarea continuităţii şi protejării naţiunii", a subliniat Claude Joseph.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News