Urmărește emisiunea live


Asia Express dă lovitura. LIDER detașat pe toate categoriile de public

Foto: Antena 1
Foto: Antena 1

Aseară, pe Antena 1, Asia Express - Drumul Comorilor a fost lider detașat pe toate categoriile de public.

Alegeri prezidentiale 2024

Cea de-a doua ediție premieră a celui mai dur reality-show a continuat aseară cu o cursă plină de adrenalină, la Antena 1. Cele nouă echipe de vedete care au acceptat provocarea Asia Express- Drumul Comorilor s-au luptat pentru prima imunitate a etapei, ce a fost câștigată de Alexandru Abagiu și prietenul său, Radu: "Sper să câștigăm cât mai multe!". Cei doi vor avea ocazia să se relaxeze pentru restul primei etape și vor beneficia de transport, cazare, masă și suma de 100 de Euro.

Aproape 2 milioane de telespectarori

Asia Express- Drumul Comorilor a fost lider detașat de piață și aseară și a ținut în fața televizoarelor aproape 1.850.000 de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 20:23. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 19:59 – 23:55, Asia Express a fost lider de piaţă la nivelul tututor categoriilor de public.

A condus detaşat topul audienţelor

Astfel, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a condus cu o medie de 8 puncte de rating și 22.2% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 5.8 puncte de rating și 16 procente din cota de piață. Şi la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a condus detaşat topul audienţelor, întregistrând un rating mediu de 7.1 puncte şi 16.1% cota de piaţã, în vreme DigiSport 1 înregistra atunci doar 5.3 puncte de rating şi 12 procente din cota de piaţã. Și la nivelul întregii țări, cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească a doua ediție premierã Asia Express- Drumul Comorilor, astfel că emisiunea a fost lider de audiență cu o medie de 7.1 puncte de rating și 15.3 cota de piață, în vreme ce Kanal D se clasa pe poziţia secundã cu o medie de 5.7 puncte de rating și 12.4% cota de piață.

Antena 1 a fost lider de audință și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time, situat între 19.00-23.00, pe toate categoriile de public.

Prin ce probe au trecut concurenții

Probele serii de duminică au fost foarte complexe și au testat dexteritatea, simțul artistic și rezistența fizică a concurenților, însă de departe cel mai epuizant moment pentru ei a fost drumul spre primul punct de control. Scările înguste și abrupte, urcate în grabă într-o căldură insuportabilă, i-au făcut pe mulți dintre ei să cedeze: "A fost o cursă infernală până la Gina", a spus Speak. Tot aseară, vedetele au învățat și coregrafii filipineze pe care au fost nevoiți să le execute fără cusur pentru a primi următorul indiciu și, în cele din urmă, au convins localnicii din Filipine să bea cu ei shot-uri de lambanog, băutură locală.

Provocările continuă și în această seară

Ieri seară, acțiunea de pe Drumul Comorilor s-a oprit brusc, cu toate echipele în viteza cursei. Cei mai lenți pe traseu nu au îndeplinit încă nici ultima misiune, dar cei care au păstrat ritmul sunt în drum spre Villa Escudero. Traseul primei etape va continua și în seara aceasta, de la 20:00, cu o miză la fel de importantă: calificarea la jocul de amuletă și cea de-a doua imunitate. Una dintre cele mai mari plantații de cocos din Filipine va găzdui competiția pentru un avantaj în show și suma de 1000 de Euro, însă doar primele trei echipe care vor face față într-un test de memorie se vor califica.

Vedetele vor fi puse la încercare de Gina Pistol

După ce vor face un tur ghidat al bisericii Escudero, vedetele vor fi puse la încercare de Gina Pistol, iar fiecare răspuns greșit nu va face decât să le micșoreze șansele de calificare la amuletă: "Am zis că am venit aici pentru experiență, să ne distrăm, dar suntem disperați să ieșim mereu primii!", va mărturisi Sorin Bontea într-un moment plin de adrenalină. Care vor fi cele trei cupluri care se vor lupta pentru avantaj, dar și cine va câștiga cea de-a doua imunitate a etapei, telespectatorii Antena 1 pot vedea diseară, de la 20:00, la Asia Express- Drumul Comorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel