Seara de marți a fost una a emoțiilor intense în rândul celor trei echipe care au participat în cursa pentru ultima șansă, la Asia Express - Drumul Elefantului. După autostop și cele trei misiuni de foc care au provocat vedetele să lupte din răsputeri pentru a-și păstra locul în joc, soarta lui George Vintilă și a lui Șerban Copoț, ultima echipă ajunsă la Gina Pistol, a depins de culoarea elefantului din cutia securizată.
Ruby și Robert, alături de Șerban și George, au fost cele două echipe ce s-au calificat direct în cursa pentru ultima șansă, în urma clasamentului. Având în vedere că CRBL și Oase, echipă dezavantajată de accidentarea la picior a lui Oase, nu era aptă de o cursă de foc, Ana Morodan a decis să își cedeze imunitatea pentru a-i salva pe cei doi: "Vrem să mergem noi în locul lor. Nu o fac din milă, ci din datorie".
"E un accident involuntar, dar noi vrem să mergem mai departe, nu să plecăm acasă. Nu putem accepta gestul. Dacă ieșim din competiție, ieșim în felul acesta", au răspuns hotărâți CRBL și Oase. Cu toate acestea, Cocuța și Bogdan au fost cei care s-au alăturat în această cursă ultimatum, fiind votați de toți cei rămași în competiție.
Misiunile serii de marți au stat sub simbolul Zeului Maimuță, Hanuman, iar vedetele au avut de înfruntat o serie de probe ce le-au testat autocontrolul și depășirea limitelor. Prima provocare a impus ca fiecare echipă să hrănească maimuțe cu bananele din coșul primit, pentru a obține plicul cu următoarele indicații: "Ne-a fost teamă, pentru că nu știam cum vor reacționa, dacă ne vor ataca. Am ezitat un pic, pentru că trebuia să le dăm direct în mână", a spus Bogdan Boantă.
Cu toate acestea, drumul până la primul punct de oprire nu a fost deloc ușor, iar într-o cursă în care orice secundă contează, autostopul a devenit brusc cea mai grea misiune. George și Șerban au trecut prin momente tensionate și nu au reușit să obțină transport, pierzând astfel timp valoros chiar de la începutul zilei.
În următoarea probă, fiecare pereche a fost nevoită să convingă vânzătorii să le ofere zece nuci de cocos și coșulețe cu ofrande pe gratis, ca mai apoi să traverseze un râu vâslind, pe un coș din bețe de bambus: "Nu te lovești de lucruri normale la Asia Express, mereu dăm de ceva ciudat. Orice tehnică am fi încercat ne învârteam pe loc", au mărturisit Cocuța și Boantă, care au trecut prin momente tensionate din cauza faptului că nu reușeau deloc să avanseze.
După ce au dat drumul ofrandelor și au reușit să ajungă pe malul opus, echipele au pornit în căutarea preoților magici, de la care au avut de învățat o mantră, cântată pe un ritm anume, pentru a primi următorul indiciu: "Trebuie să ne dăm seama unde e începutul, unde este sfârșitul și cum să o spunem. Cum o auzim, așa trebuie să o repetăm", a spus Ruby nedumerită.
În tot acest timp, Șerban Copoț și George Vintilă nu au reușit să recupereze timpul pierdut la începutul cursei, iar acest lucru avea să cântărească în clasamentul final. În ultima provocare a serii, perechile au avut de construit un "templu" din cărămizi, nu înainte de a recita mantra, pe care au așezat statuia Zeului Maimuță. Ulterior, perechile au plecat spre ultimul punct de control, locul de întâlnire cu Gina Pistol.
Dacă Ruby, Robert, Bogdan Boantă și Cocuța au înfruntat cu brio provocările și au scăpat de emoții la finalul zilei, pentru Șerban și George, atmosfera tensionată a continuat. Ajunși pe ultimul loc, aceștia au așteptat cu sufletul la gură verdictul elefantului din cutia securizată: "Nu vreau să plece Șerban și George", a spus CRBL înainte de aflarea verdictului. "Speram să fie verde. Nu voiam să plece cineva, mai ales că știam că sunt oameni care au muncit, care vor să fie aici.", a spus Ruby fericită.
Asia Express – Drumul Elefantului continuă duminică, luni și marți, de la 20:00, pe Antena 1, cu cinci echipe, în cea de-a opta etapă a show-ului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu