Asigurare sănătate şomaj tehnic. CNAS, precizări

Pentru a restabili calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru angajaţii aflaţi în şomaj tehnic, pentru care angajatorii au virat sumele aferente contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate, CNAS a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă datele cuprinse în listele, asumate de reprezentantul legal al angajatorului, depuse potrivit art. XII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, referitoare la persoanele şi perioadele în care aceste persoane au fost în şomaj tehnic.

În baza acestor informaţii oficiale, CNAS a operat în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) modificările necesare pentru ca salariaţii care s-au aflat în şomaj tehnic, dar care nu figurau în baza de date ca persoane asigurate în perioadele în care acestea au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la alin. (1) al art. XI din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, să îşi păstreze calitatea de asigurat, chiar dacă această indemnizaţie a fost constituită ca obligaţie de plată în Declaraţia 112 la o dată ulterioară, respectiv în luna aprilie 2020 pentru luna martie 2020.

Prin această procedură, a fost restabilită calitatea de asigurat pentru aproximativ 90 de mii de salariaţi care au fost în şomaj tehnic, dar pentru care Declaraţia 112 nu a fost completată în conformitate cu reglementările prevăzute în Ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 1942/979/819/2020. Mai există însă situaţii în care angajatorul a declarat încetarea raporturilor de muncă, prin completarea în Declaraţia 112 a datei lichidării raporturilor de muncă. În aceste cazuri este necesară depunerea unei declaraţii rectificative din care să rezulte situaţia reală a raporturilor de muncă. Menţionăm că Declaraţiile 112 sunt depuse de angajatori la ANAF, iar datele sunt importate de CNAS în SIUI.

Ce transmite preşedintele CNAS


"Persoanele care îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuiau repuse în drepturi. Am găsit o formulă care să ajute la acest demers, respectând reglementările în vigoare, şi mulţumesc conducerii ANOFM pentru sprijinul acordat. Vom continua să rezolvăm punctual toate situaţiile în care persoanele ce îndeplinesc condiţiile necesare pentru a fi asigurat în sistemul de sănătate să beneficieze de acest drept. Principala noastră misiune este de a veghea ca drepturile asiguraţilor să fie respectate şi vom interveni ori de câte ori va fi nevoie pentru a asigura accesul populaţiei la asistenţa medicală", a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

Pentru a evita astfel de situaţii în viitor, angajatorii trebuie sa completeze Declaraţia 112 privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, respectând reglementările prevăzute în Ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 1942/979/819/2020.

De asemenea, precizăm că este necesar ca angajatorii care vor beneficia de măsurile fiscale aprobate prin OUG nr.99/2020, prin care se creează posibilitatea amânării plăţii taxelor până la data de 25 octombrie 2020, să completeze în Declaraţia 112 constituirea lunară a obligaţiei de plată, indiferent de data la care va fi efectuată efectiv plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel