Valentin Ionescu, președintele ISF și director general al Direcției Generale Asigurări în cadrul ASF, a vorbit despre beneficiile pe care o asigurare le poate aduce unui tânăr care nu își poate plăti studiile.
Publicitate
Valentin Ionescu, președintele Institutului de Studii Financiare și director general al Direcției Generale Asigurări în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, a vorbit despre beneficiile asigurărilor în cadrul tinerilor care au nevoie de plata taxelor de școlarizare:
„Deținerea unei asigurări de viață poate să-ți ofere un anumit confort în situații dificile, precum cele de criză, de pandemie, așa cum s-a văzut în ultimii ani. Îți poate oferi o sumă de bani atunci când este nevoie de ea, dar trebuie reținut că trebuie un angajament pe termen lung, de plată a primelor și de menținere a polițelor în vigoare.
Motivele pentru care ar trebui să apelăm la polițele de viață sunt reprezentate în primul rând de această protecție garantată. Beneficiul unei polițe de asigurare de viață acționează ca o plasă de siguranță financiară în momentele grele din viață și în momentele de bucurie, dacă vorbim de o asigurare de viață cu o componentă de școlarizare pe termen lung pentru copii. Poate fi un moment de bucurie atunci când apelezi la acest tip de asigurare și îi plătești facultate copilului“, a spus președintele ISF.
„Beneficiarii vor primi o sumă forfetară care este garantată pentru a fi plătită integral în cazul în care se execută clauza din polița de viață, cu condiția ca toate primele să fie plătite. Este o protecție esențială pe care beneficiarii se pot baza în anumite situații dificile. De asemenea, poate înlocui venitul în cazul în care venitul asiguratului ar dispărea brusc.
Asigurarea de viață poate asigura plata ratelor, asistență medicală, cheltuieli ale gospodăriilor, taxe de școlarizare, șamd, depinde de tipul ei. De asemenea, poate fi un beneficiu neimpozabil. Pe măsură ce se plătesc primele unei asigurări de viață, polița de viață acumulează o valoare în numerar care este garantată să crească și poate contribui la îndeplinirea unor diverse obiective financiare, suplimentarea beneficiului la pensie, finanțarea educației unui copil sau plata unei rate“, a spus, la conferința „Asigurările de viață: Stimul pentru economie, sprijin pentru consumatori pe timp de criză“, Valentin Ionescu, președintele ISF și directorul general al Direcției Generale Asigurări din cadrul ASF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu