Asigurări auto şi siguranţa în trafic - era digitală. Adrian Marin (UNSAR), despre despăgubirile plătite zilnic de companiile de asigurări

Asigurătorii din România plătesc, zilnic, despăgubiri în valoare de milioane de euro, pe o piaţă a asigurărilor care a ajuns la 5,43 miliarde de lei, a afirmat, joi, într-o conferinţă de specialitate organizată de DC BUSINESS, Adrian Marin, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). 

'Statisticile arată că, din 2001 şi până în 2017, avem 40.000 de oameni decedaţi în accidente rutiere în România, în condiţiile în care la cutremurul din 1977 au murit 1.578 de persoane... Deci, este important să lucrăm cu toţi stakeholderii. Sunt lucruri care trebuie să se îmbunătăţească în ţara noastră. Chiar dacă această industrie este atât de blamată, reuşim să plătim 3 milioane de euro pe zi ca despăgubiri, în România, ca şi entităţi asigurători.'

'Ştiţi prea bine unde este piaţa asigurărilor din România, ca volum. Vorbim de 5,4 miliarde de lei, în prima jumătate a lui 2019, o piaţă care este în creştere cu 7,8% faţă de perioada similară din 2018. Poliţele RCA reprezintă 72% din piaţa totală a asigurărilor', a declarat Marin, potrivit Agerpres. Conform datelor prezentate de către reprezentatul UNSAR, pe segmentul RCA creşterea primelor subscrise a fost de 4,8% în primul semestru al anului, comparativ cu acelaşi interval din 2018, în timp ce pe segmentul CASCO s-a înregistrat un salt de 10,9% raportat la perioada de referinţă.

De asemenea, despăgubirile plătite au crescut mai repede decât primele brute subscrise, pe RCA cu 14,7% - de la 1,359 de miliarde de lei la 1,559 miliarde de lei, iar rata daunei s-a majorat de la 78% la 83,8%. În plus, pe CASCO, despăgubirile au crescut cu 18,5%, în perioada ianuarie - iunie 2019, până la 799 de milioane de lei, de la 674 milioane de lei raportat în primul semestru din anul precedent. Rata daunei în România a crescut, în acest an, de la 77,6% la 86,4%, în timp ce pe această linie sunt companiile administrează circa un milion de contracte.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - BAAR şi Institutul de Studii Financiare - ISF a organizat, joi, conferinţa cu tema 'Asigurările auto şi siguranţa în trafic, în era digitală' organizată de DC Business.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel