Asistentului medical de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti care se află în greva foamei de trei zile i s-a făcut rău miercuri dimineaţă, acesta fiind transportat la Spitalul Militar.
"Mie mi-a venit rău. Am solicitat salvarea la 112. Au vrut să mă ducă la Universitar, am refuzat Universitarul. Am venit la Spitalul Militar, la Triaj. (...) Sunt în greva foamei de trei zile, sunt nemâncat, sunt epuizat şi îmi este rău. (...) Vreau să se facă un control la sânge. (...) Merg până la capăt. (...) Condiţiile de muncă inumane, lipsa de materiale în primul rând.
Plus drepturile salariale care ni se iau lună de lună, plus sporurile, de aici a pornit totul, a fost picătura care a umplut paharul. Ne-au luat din bonuri, luna aceasta ne-a luat bonurile de vacanţă, ne-au pus să renunţăm la bonurile de vacanţă sau la sporuri, la una dintre ele", a declarat asistentul medical Simion Daniel Petrică.
Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti - personal mediu şi auxiliar - au protestat luni, printre nemulţumirile acestora numărându-se "condiţiile de muncă, lipsa de materiale", dar şi faptul că li s-ar diminua sporurile dacă ar opta pentru vouchere de vacanţă.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a solicitat vineri DSP şi Corpului de control să facă o verificare la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru a vedea modul în care au fost utilizate fondurile alocate de minister.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News