Asistentă de 30 de ani din Sibiu a murit din cauza epuizării, sub ochii soțului

Mihaela Mihai era mamă a unei fetițe de patru ani. Ea lucra la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Marți dimineață soțul s-a dus să o ia de la lucru, dar nu a mai ajuns acasă să își vadă copilul. Femeia în vârstă de 30 de ani a făcut infarct și s-a stins din viață chiar sub privirile soțului, potrivit oradesibiu. Mihaela Mihai se simțea rău de câteva zile și nu a putut să își ia liber pentru că nu avea cine să îi țină locul. Pe 3 octombrie s-a stins însă din viață.

Mămicile din Sibiu care au cunoscut-o au scris că ”s-a stins o mamă, o eroină cazuta la datorie”. 

Livia Ognean, șefa secției de Neonatologie din Spitalul Clinic Județean Sibiu trage un semnal de alarmă, pe Facebook, unde scrie: 

"Acum mulţi ani am petrecut ceva timp în clinici de neonatologie din Germania, SUA şi Elveţia. Atunci am început să visez la o secţie de nou-născuţi şi o terapie intensivă neonatală „ca afară". Numai că visele astea au nevoie de multe mâini de ajutor. Şi am primit. Ajutor. O echipă minunată, fantastică chiar de asistente, infirmiere şi medici, prieteni. O echipă de oameni, inclusiv părinţi, care au reuşit să facă visul să pară realitate. Pare pentru că nu este. Pentru că „afară" o asistentă de terapie intensivă îngrijeşte doar un singur copil. Cel mult doi pe aici-pe acolo, prin ţările mai sărace. Nu 5-7 ca la noi. O asistentă în secţia de nou-născuţi îngrijeşte 5-7 copii, nu 15-20 ca la noi. După atâţia ani şi atâtea eforturi pot spune că fac parte dintr-o echipă de eroi. De ieri visul începe să semene a coşmar. Când un medic sau o asistentă au murit, cum s-a întâmplat de curând aiurea prin ţară, m-a durut sufletul dar nu am gândit prea mult. Dar ieri a murit, bolnavă şi epuizată, o asistentă de 30 de ani de peste drum de noi, din Spitalul de Pediatrie. Şi azi dimineaţă, când am văzut feţele colegelor mele, toate, am înţeles că am pierdut un om din echipă. O echipă mai mare decât cea din care credeam până acum că fac parte. Echipa specială a celor care îngrijesc copii dincolo de orice, de propria lor familie şi de propria lor sănătate. Nu e uşor să îngrijeşti copii. Este o altfel de responsabilitate. Nu compar specialităţi dar cu copiii nu poate lucra oricine. Sunt, în marea lor majoritate oameni aparte, cu un altfel de suflet. Dar sunt oameni care au şi ei drepturi. Dreptul la sănătate, de exemplu. Nu e cinstit să mizezi pe simţul lor moral, etic, colegialitate, responsabilitate şi să abuzezi de bunul lor simţ. Lipsa de personal duce la epuizarea celor care trebuie să muncească cât pentru 2, 3 sau chiar mai mulţi. Iar epuizarea duce la boală. Şi boala lasă în urmă copii orfani. Precum în cazul Monicăi. Pe care nu o cunosc dar am cunoscut-o ieri şi azi din cuvintele frumoase ale mamelor care au întâlnit-o, cărora le-a îngrijit copiii şi au scris despre ea. Pe care o recunosc ca din echipa noastră pentru că aşa e şi la noi: nici un concediu, nici o zi liberă nu sunt sigure dacă una din colege se îmbolnăveşte aşa de rău că trebuie să îşi ia concediu (de obicei doar când nu mai pot sta în picioare) – nici o astfel de zi de odihnă nu e sigură. Suntem prea puţini şi ne pierdem OAMENII. Aceia puţini care au ales să rămână în ţară şi care îşi doresc să ofere copiilor voştri, copiilor lor o viaţă ca afară. Îngrijiri ca afară. Şi aici visul a început să devină coşmar. Un copil de 4 ani plăteşte pierzându-şi mama plecată să facă bine alţi copii. Nu cred că e un preţ corect". 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News