O asistentă medicală de la Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui este în comă profundă după ce ar fi fost agresată de soț.
O asistentă medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a ajuns în stare gravă la spital, unde a intrat în comă de gradul IV, şi ulterior a fost transferată la Iaşi, existând suspiciunea că ar fi fost agresată de soţ, scrie Agerpres.
Potrivit conducerii SJU Vaslui, în cursul zilei de joi, 5 decembrie, femeia a fost adusă cu o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe, conştientă, dar confuză, a fost internată în Secţia de Neurologie, unde starea ei s-a agravat, şi a fost transferată la Anestezie Terapie Intensivă, în comă de gradul IV, de unde a fost transportată la Spitalul de Urgenţă "Sf. Spiridon" din Iaşi şi apoi la Spitalul Clinic "C.I. Parhon" Iaşi.
Având în vedere că pe corpul femeii au fost găsite semne ale unor posibile agresiuni, iar aceasta avea un certificat medico-legal din care reiese că ar fi fost lovită, cadrele medicale vasluiene au sesizat aceste aspecte reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie.
"La nivelul IPJ sunt în lucru două dosare penale, unul deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după ce cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui au făcut o sesizare la numărul unic de urgenţă 112, în cursul zilei de 6 septembrie, şi cel de-al doilea pentru violenţă în familie, raportat la loviri şi alte violenţe, deschis în urma unei plângeri făcute de o rudă a victimei", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Loredana Stavăr.
Femeia se află internată în secţia de Terapie Intensivă Mobilă a Spitalului Clinic "C. I, Parhon" Iaşi, iar prognosticul medicilor cu privire la şansele sale de supravieţuire este rezervat.
"Pacienta a fost transferată, în cursul zilei de sâmbătă, este internată în secţia de Anestezie Terapie Intensivă, unde se fac procedurile de evaluare şi inventariere a cauzelor care au dus la agravarea stării sale. Este în stare foarte gravă, cu prognostic rezervat privind şansele de recuperare", a declarat, luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic "C. I. Parhon" Iaşi, conf. univ. dr. Ionuţ Nistor.
Soţul femeii a fost poliţist, iar actualmente este angajat ca psiholog în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Serviciul Teritorial Vaslui.
Reprezentanţii instituţiei au declarat că nu au fost informaţi oficial de către structurile competente cu privire la acuzaţiile care i se aduc bărbatului şi au precizat că vor formula un punct de vedere cu privire la situaţia angajatului imediat ce vor fi înştiinţaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News