Două familii de asistenți maternali sunt cercetate în Argeș, după ce ar fi făcut traiul a două fetițe de patru și cinci ani, surori, un adevărat calvar.
Procurorii DIICOT Pitești cercetează două familii de asistenți maternali pentru trafic de minori, pornografie infantilă și viol.
Două fetițe au fost trimise în grija asistenților maternali din familii diferite, dar din același sat, în urmă cu trei ani. La începutul anului 2020, fetițele au fost adoptate, ajungând astfel în grija unei familii din Brașov.
Părinții adoptivi au sesizat un comportament nepotrivit pentru vârsta minorelor și au consultat un psiholog. Concluzia: fetițele ar fi fost agresate sexual. Apoi, fetița de cinci ani a povestit faptul că fiul cel mare al familiei de asistenți maternali ar fi violat-o. Mai mult, ar fi fost și filmată.
Alți copii au ajuns în familia în care s-ar fi petrecut ororile. Totuși, acuzații neagă spunând că totul e doar o invenţie, potrivit stirileprotv.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News