Google şi Apple au fost forţate să suspende activitatea asistenţilor vocali, după ce o autoritate locală germană a obţinut acest lucru în instanţă.
În urma unor dezvăluiri ale radioteleviziunii belgiene VRT, Google a recunoscut la mijlocul acestei luni că angajaţii săi au acces la înregistrările aplicaţiei Assistant Google, recunoscând în acelaşi timp că aceasta poate înregistra din greşeală fără să fi fost activată intenţionat de utilizatorii săi.
Compania s-a apărat atunci afirmând că specialişti în limbaj ascultă înregistrările utilizatorilor aplicaţiei de asistenţă vocală pentru a îmbunătăţi capacitatea sa de înţelegere a diferitelor limbi şi accente, aceasta fiind o muncă 'necesară creării de produse precum Assistant Google'. Oficiul de protecţie a datelor din Hamburg (HmbBfDI) a anunţat joi că Google s-a angajat în faţa acestui organism ca transcrierile înregistrărilor vocale să nu mai fie folosite timp de cel puţin trei luni, începând cu 1 august 2019, măsură valabilă pentru ansamblul UE.
Compania americană a cedat astfel în faţa presiunii respectivei autorităţi germane, după ce aceasta din urmă a iniţiat o procedură administrativă ce interzice exploatarea acelor date timp de trei luni, durata maximă permisă de legislaţia europeană.
Conversaţiile înregistrate, dintre care unele sunt sensibile, cuprindeau informaţii personale din sfera privată şi personală a utilizatorilor. Mai mult, o parte deloc de neglijat a înregistrărilor are legătură cu declanşarea involuntară a asistentului, explică acel oficiu german, avertizând totodată că, în general, aplicaţiile de acest fel, indiferent că aparţin Google, Amazon sau Apple, prezintă un risc ridicat pentru confidenţialitatea şi protejarea vieţii private a persoanelor vizate.
Şi compania Apple a anunţat vineri suspendarea de către angajaţii sau subcontractorii săi a activităţilor de analiză conversaţiilor utilizatorilor înregistrate de aplicaţia de asistenţă vocală Siri. Suspendăm la nivel mondial programul pentru Siri, în vederea reexaminări sale în profunzime, a indicat societatea americană, adăugând că după actualizarea softului utilizatorii vor avea posibilitatea să participe sau nu la ameliorarea serviciului.
În urma unei scurgeri de date, despre care Google a spus că o investighează, radioteleviziunea flamandă VRT a relatat că a putut asculta peste o mie de înregistrări provenite de la dispozitive din Belgia şi Olanda, între care 153 captate accidental. Printre înregistrări se numără şi unele în care utilizatorii vorbesc despre viaţa lor amoroasă sau despre copiii lor sau furnizează informaţii personale, cum ar fi adresa lor.
Google a reacţionat afirmând că angajaţii săi nu au acces decât la 0,2% din înregistrări şi că acestea 'nu sunt asociate conturilor de utilizatori'. În mod normal, Assistant Google nu se activează decât atunci când utilizatorul face asta, apăsând pe un buton sau spunând 'Hey Google'. Compania recunoaşte însă că aplicaţia poate înregistra din greşeală, când programul interpretează 'un anumit zgomot sau unele cuvinte din fundal' ca fiind cuvântul-cheie. Ea reaminteşte că utilizatorii pot modifica parametrii aplicaţiei pentru a dezactiva stocarea de date audio pe contul lor de Google sau pentru a le elimina automat la fiecare 3 sau 18 luni.
Înainte de Google, Amazon a fost la rândul său criticată după apariţia unor dezvăluiri că angajaţi ai săi ascultau conversaţii pentru a îmbunătăţi sistemul, conform companiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu