Asociația Colectiv, plângere împotriva celor care au gestionat situația tragediei

Preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu, a anunţat că a fost depusă la Parchetul General o plângere penală împotriva celor care au gestionat situaţia după incendiul de la clubul bucureştean, printre care şi fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

Am depus plângere penală împotriva celor care au gestionat situaţia de după Colectiv, printre care Arafat şi Bănicioiu. (...) La această oră avem procese, avem anchete cu ceea ce s-a întâmplat până la uşa Colectiv, cine este de vină, de ce a luat foc. Noi vrem să continuăm. Copiii noştri au murit din cauza tratamentelor, din cauza refuzului de a fi trimişi în străinătate. Vedem cum un ministru de atunci spune că el este dentist şi nu ştia ce să facă, l-au sfătuit medicii. Deci, medicii trebuie să ne spună dacă sunt ei de vină sau este de vină conducerea. (...) Copiii noştri au murit din cauza condiţiilor din spitale, din cauza nepriceperii, din cauza interdicţiei de a fi trimişi în străinătate, a declarat Eugen Iancu.

Întrebat dacă e vorba despre malpraxis generalizat, el a afirmat: Cred că trebuie să ne spună justiţia.

[citeste si]

Copiii noştri, cei care au reuşit să ajungă la spital, aproape toţi aveau o şansă la viaţă dacă şi conducătorii acelui moment ar fi fost interesaţi de viaţa lor şi nu de interese personale sau orgolii. Ştim toţi cine a condus atunci. Din păcate, unii conduc sau chiar vor să conducă în continuare - Arafat, Bănicioiu, avem manageri de spitale (...) care în acea perioadă se băteau cu pumnii în piept că noi avem de toate, că noi suntem trataţi mai bine ca în Germania, deşi se ştia din prima clipă că cei care ajung în spitale vor muri (...) din cauza bacteriilor, a lipsei de dotări, a lipsei de experienţă. Noi ne dorim să nu se întâmple ce s-a întâmplat la Maternitatea Giuleşti unde aproape că nu a plătit nimeni nimic. Când mă refer la plată, mă refer la pedepse, a adăugat Iancu.

De asemenea, întrebat de ce plângerea a fost depusă la un an de la tragedie, el a susţinut că membrii asociaţiei au dorit ca ea să fie făcută cât mai bine.

Am încercat să facem această plângere cât mai bine. A trebuit să trecem şi noi peste o perioadă grea, nu am fost din primele luni foarte capabili să înţelegem ce s-a întâmplat. (...) Am strâns aproximativ 50 de semnături în plângere. Mai avem, dar am considerat că sunt de ajuns. Acuzaţiile concrete - crima, abuz în serviciu, trafic de influenţă, omor cu intenţie indirectă - sunt articole din Codul penal. Chiar şi inacţiunea se pedepseşte, cei care nu au făcut nimic, (...) primul ministru, se cheamă inacţiune, a declarat Eugen Iancu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel