Asociaţia Profesională de Transport Alternativ (APTA) solicită preşedintelui Klaus Iohannis promulgarea în regim de urgenţă a Legii de aprobare a OUG nr. 39/2019 privind transportul alternativ.
"Asociaţia noastră se dezice total de faţă de scrisoarea deschisă ce v-a fost adresată de către o federaţie cu nume de confederaţie (COTAR). Prin felul în care au reacţionat, ne dăm seama pe cine reprezintă de fapt această federaţie (COTAR). Considerăm că aceste afirmaţii au fost făcute ca şi presiune la adresa instituţiei prezidenţiale, pentru a nu fi promulgată o lege ce este aşteptată de milioane de clienţi şi mii de firme ce îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, lege ce este aşteptată de peste 4 ani de zile", se arată într-o scrisoare deschisă trimisă miercuri de APTA preşedintelui României, scrie Agerpres.
În document, APTA afirmă că, în opinia sa, COTAR s-a opus mereu concurenţei.
"Această federaţie (COTAR), de-a lungul timpului, s-a opus mereu concurenţei, a controlat mafia din taximetrie şi a beneficiat direct de foloase în acest sens. Odată cu apariţia serviciilor de transport alternativ, practic tot monopolul deţinut de aceştia s-a ruinat, totul datorându-se concurenţei directe. În ultimii 4 ani, aceste servicii au făcut ca milioane de clienţi să fie mult mai mulţumiţi atât din punct de vedere al calităţii serviciilor, al siguranţei pasagerilor, precum şi transparenţa fiscală oferită de aceste platforme digitale, practic nu există nimic nefacturat, ceea ce înseamnă bani la bugetul statului, opus afirmaţiilor făcute de federaţia (COTAR) şi anume, platforme ce promovează pirateria în transporturi. Domnule preşedinte, DNA ar trebui după cum afirmă această federaţie cu nume de confederaţie (COTAR), să verifice cesiunile făcute cu autorizaţiile taxi şi falimentele firmelor de unde au plecat aceste autorizaţii în ultimii 9 ani şi nu pe parlamentarii ce au votat OUG 39/2019, adică majoritatea absolută a Camerei Deputaţilor, prezentă la şedinţa de plen din 22.10.2019, şedinţă la care se face referire. Domnule preşedinte, întotdeauna cântăriţi bine deciziile luate, vă rugăm ca şi de această dată să cântăriţi la fel", se spune în scrisoarea deschisă.
La rândul său, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) i-a solicitat miercuri preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge Legea transportului alternativ, în forma votată recent de Parlament.
Într-o scrisoare deschisă semnată de preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, şi transmisă Administraţiei Prezidenţiale, reprezentanţii transportatorilor arată că această lege nu face decât să favorizeze companiile care au sfidat legislaţia din România, timp de 4 ani şi jumătate, iar votul "pe repede înainte" dat de parlamentari pentru a legaliza ceea ce până în prezent a funcţionat ca "piraterie" ar trebui, mai întâi, cercetat de DNA.
"Votul 'pe repede înainte' dat de parlamentari pentru a legaliza cu celeritate ceea ce până în prezent a funcţionat în afara cadrului legal, ca "piraterie", ar trebui, mai întâi cercetat de DNA, având în vedere faptul că în România nu se poate face lobby legal, ci doar trafic de influenţă, iar acţiunea concertată a parlamentarilor are semne clare de rezultat al unui lobby internaţional, astfel încât se poate considera că există suspiciuni rezonabile de trafic de influenţă", se precizează în documentul citat.
Pe de altă parte, Confederaţia subliniază că, deşi au primit o perioadă de patru luni pentru a intra în legalitate, operatorii care fac transport alternativ nu s-au conformat legii astfel încât au mai solicitat o amânare suplimentară de 4 luni.
"Prelungirea cu încă patru luni a perioadei de intrare în legalitate, pentru cei care fac "transport alternativ" de tip "ridesharing", deşi nu au funcţionat într-un cadru legal, timp de 4 ani şi jumătate. Deşi acestor transportatori neautorizaţi şi nelicenţiaţi li s-a mai acordat o perioadă de 4 luni, pentru a intra în legalitate, nici măcar aşa nu s-au conformat cerinţelor legii făcute special pentru ei şi au mai cerut o amânare de încă patru luni - lucru ce nu s-a mai întâmplat în in istoria legiferării din România, după 1990 - şi care arată în mod evident favorizarea unor companii, în detrimentul celor care au funcţionat legal, în ultimii 30 de ani. Atât legislaţia din România, cât şi cea internaţională, prevăd egalitatea de drepturi şi obligaţii pentru toate companiile care desfăşoară activităţi într-un anumit domeniu, iar această nouă lege prevede condiţii speciale doar pentru unele companii, favorizându-le în detrimentul celor care până acum au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea licenţelor de transport şi au plătit către statul român taxe şi impozite, conform legii", se mai arată în scrisoarea deschisă transmisă preşedintelui României.
Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat, marţi, proiectul de Lege pentru aprobarea OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto intermediate prin platforme digitale.
Persoanele fizice şi juridice care derulează operaţiuni ce intră sub incidenţa prevederilor menţionate beneficiază de o perioadă de tranziţie până la data de 1 februarie 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu