Adrian Rădulescu, președintele Asociației Fermierilor din România, îl acuză pe ministrul Agriculturii, Adrian Oros, că dezinformează atunci când susține deja că agricultorii vor fi scutiți de taxele ascunse din supermarket.
Reacția președintelui Asociației Fermierilor din România vine după ce ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că producătorii români nu vor mai plăti acele taxe ascunse către marile magazine, iar termenele în care îşi vor primi banii vor fi reduse, odată cu adoptarea în Parlament a unei directive europene privind practicile comerciale neloiale. Adrian Rădulescu susține că aceste declarații sunt doar niște vorbe, iar realitatea este cu totul alta.
"Domnul ministru dezinformează în totalitate. Directiva a fost aprobată de UE anul trecut. Nu este treaba Parlamentului, este treaba Guvernului care nu și-a făcut treaba și această directivă trebuia transpusă într-o ordonanță de urgență după care să meargă la Parlament și să fie aprobată. Practic a spus și dumnealui să dea o informație de care vom beneficia... această lege trebuie să intre pe un for de directivă la sfârșitul acestui an. Întrucât dumnealor nu au făcut această ordonanță, nu au discutat-o, ce vorbim?
Despre lucruri care le vorbim doar ca să vorbim? Mai e o problemă foarte importantă pe care domnul ministru nu știu de ce o aruncă în spațiul public pentru că între un contract între noi, agricultorii, și comercianți nu se poate intercala această chestiune și lucrurile deocamdată sunt așa cum gândește dumnealui, nu cum sunt în realitate. Așteptăm până când un Guvern nou va face legea si ordonanța respectivă și să discutăm să vedem care taxe pot fi scoase." ,a declarat Adrian Rădulescu în direct la RealitateaPlus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu