Asociația Națională a Agențiilor de Turism solicită ca alternativă efectuarea unui test COVID-19 la întoarcerea în țară, în locul carantinării de 14 zile.
Patronatul Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania (A.N.A.T.) spune că activitatea agențiilor de turism din România a fost grav afectată în anul 2020 datorită restricțiilor de călătorie impuse la nivel global în contextul pandemiei de COVID-19.
Totuși, în contextul actual, pozitiv pentru țara noastră, al scăderii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus, agențiile de turism se confruntă în continuare cu o situație care le afectează activitatea. Țările în care călătoresc turiștii români în acest moment, puține de altfel, se află pe lista galbenă, crescând numărul solicitărilor de anulare a rezervărilor.
”Niciun român nu dorește și nu își permite să stea în carantină 14 zile la întoarcerea dintr-o călătorie sau vacanță. Acest aspect generează un nou val de anulări ale pachetelor de servicii de călătorie contractate, restituiri și litigii. Având în vedere cele menționate mai sus și faptul că turiștii care se întorc din aceste țări și stau în carantină nu știu dacă sunt infectați și dacă pot infecta, la rândul lor, alte persoane, propunem abordarea acestei situații prin varianta în care un călător care se întoarce dintr-o țară aflată pe lista galbenă, să aibă ca alternativă la carantinare efectuarea unui test în termen de 3 zile de la întoarcerea în România. Se poate menține măsura de carantinare până la obținerea rezultatului unui test negativ sau se poate introduce posibilitatea efectuării de teste rapide pe aeroport”, subliniază Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a trimis, la finele săptămânii trecute, o scrisoare deschisă către Guvernul României, domnului Prim Ministru Florin Cîțu, către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, domnului Ministru Claudiu Năsui, respectiv către Ministerul Afacerilor Interne, domnului Raed Arafat, Secretar de stat, prin care solicită implementarea acestor măsuri.
De asemenea, ANAT consideră că trebuie revizuită și măsura conform căreia, în cazul în care părinții sunt vaccinați, la întoarcerea dintr-o călătorie într-o țară din lista galbenă, copiii nevaccinați trebuie să rămână în carantină o perioadă de 14 zile.
Pe de altă parte, NET (Rețeaua pentru Sectorul Privat European în Turism – Network for European Private Sector in Tourism), unde ANAT este membru prin intermediul ECTAA (Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor), salută decizia șefilor de stat sau de guvern din UE de a-și coordona răspunsurile la pandemia COVID-19 în ceea ce privește restricțiile de călătorie, testarea și vaccinările pentru a stopa răspândirea virusului. Este necesară o coordonare suplimentarăși urgentă pentru asigurarea unei baze solidă în urma căreia industria turismului poate fi reclădită.
Chiar dacă accentul ar trebui să fie pus în prezent pe stoparea Covid-19 răspândită în Europa, nu ar trebui să pierdem din vedere ce va urma apoi, precizează NET. Turiștii caută un semnal clar despre cum și când pot călători din nou în siguranță. Iar industria turismului trebuie să aibă o perspectivă clară pentru a reîncepe afacerea. Acesta este motivul pentru care NET solicită statelor membre și factorilor de decizie din UE să continue discuțiile și să convină asupra unor măsuri coordonate care sunt necesare pentru reluarea cu succes a călătoriilor și turismului în cazul în care situația epidemiologică se îmbunătățește. NET invită astfel toți factorii de decizie la nivel european să:
- Accelereze ratele de vaccinare pe întregul continent;
- Adopte o abordare comună a UE pentru a defini ratele de incidență, care ar putea asigura relaxarea restricțiilor și ar spori încrederea publicului prin urmărirea progresului;
- Continue discuțiile cu privire la formularul digital comun de localizare a pasagerilor pentru toate tipurile de transport;
- Construiască un sistem comun pentru teste și vaccinări;
- Asigure testări fiabile, accesibile și eficiente pentru a înlocui cerințele de carantină și alte restricții la libera circulație a persoanelor;
- Continue evaluarea utilizării testelor antigen în locul testelor PCR;
- Anunțe în mod clar, cuprinzător și în timp util (cu cel puțin 5 zile înainte) informații despre restricții și cerințele corespunzătoare;
- Ofere stabilitate evitând modificarea continuă a restricțiilor de călătorie;
- Implementeze o strategie cu o perspectivă pe termen lung, care să ia în calcul apariția altor boli, pandemii sau amenințări în viitor.
Toate speranțele se bazează pe succesul acestor măsuri coordonate, cu scopul de a restabili încredere și de a face posibile din nou călătoriile în siguranță.
Între timp, industria va avea nevoie de sprijin financiar continuu pentru a rezista provocărilor permanente generate de pandemie și pentru a-și putea regândi planurile de afaceri pe termen mediu și lung.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News