Asociația Procurorilor din România, precizări cheie după discuțiile cu Iohannis

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Având în vedere ultimele discuții purtate în spațiul public în legătură cu întâlnirea dintre președintele României și reprezentanți ai instituțiilor din sistemul judiciar, ai asociațiilor profesionale ale magistraților și alți participanți invitați de Administrația Prezidențială, Asociația Procurorilor din România (APR) a transmis un comunicat de presă.

Luând în considerare tema întâlnirii, „situația actuală din sistemul judiciar determinată de modificările recente și succesive aduse legilor justiției, ce au generat reacții atât în plan intern, cât și european", Asociația Procurorilor din România a dat curs invitației transmise, prin președintele său.

Iată ce precizează APR: „Încă de la început domnul președinte Klaus Werner Iohannis a menționat că „întâlnirea nu are ca obiect consultări despre referendum, acesta fiind o decizie politică, însă dacă participanții doresc, pot să se exprime în referire și la această temă". Având însă în vedere data la care a avut loc întâlnirea, faptul că în ziua de 26.05.2019 vor avea loc alegerile europarlamentare, precum și împrejurarea că președintele României a anunțat deja hotărârile de a candida pentru un nou mandat și de a organiza un referendum pe tema justiției, Pentru a nu încălca dispozițiile art. 4 alin.3 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor („Judecătorii și procurori nu pot să acorde niciun fel de sprijin unui candidat la o funcție publică cu caracter politic") și ale art. 9 alin.2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor („Judecătorii și procurorii sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice") Și pentru a nu se genera riscul ca justiția să fie folosită în scop politic, Asociația Procurorilor din România a respectat obligația de rezervă impusă de lege în referire la acest subiect.

Participanții care au luat cuvântul și-au exprimat opiniile cu privire la tema de discuție menționată, unii dintre aceștia exprimând opinii - chiar formulând întrebări - și cu privire la tema referendumului.

În cuvântul său, reprezentantul Asociației a reamintit competențele stabilite de Constituția României în sarcina puterii legislative, respectiv cele atribuite în sarcina autorității judecătorești, a reafirmat necesitatea respectării principiului separației puterilor în stat și implicit a competențelor acestora, precum și luarea în considerare a principiului cooperării loiale între puterile statului.

De asemenea, acesta a precizat că - în considerarea art. 133 alin.1 și art. 134 alin.1 din Constituție și art. 1 din Legea nr. 317/2004 (modif.) - Asociația Procurorilor din România a transmis Consiliului Superior al Magistraturii observații/puncte de vedere în referire la actele legislative de interes pentru sistemul judiciar aflate în dezbatere publică și, când a fost invitată, a participat activ la dezbaterile ce au avut loc la comisia parlamentară, atitudine pe care o va manifesta în continuare respectând totodată dispozițiile Statutului și ale Codului deontologic”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel