Asociaţia Română a Băncilor a trimis lui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi solicită să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea dării în plată.
În scrisoare, reprezentanţii băncilor îi adresează rugămintea preşedintelui, în virtutea prerogativelor pe care le are, să sesizeze Curtea Constituţională, menţionând că la baza acestui demers stau numeroase argumente, 'în sensul că legea, în forma adoptată, aduce atingere drepturilor constituţionale ale tuturor instituţiilor de credit şi membre ale ARB'.
'În viziunea comunităţii bancare legea este neconstituţională din multiple perspective care ţin de incompatibilitatea legii cu Constituţia, încălcări ale principiului neretroactivităţii, ale principiului previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale (ale principiului libertăţii economice şi ale principiului garantării proprietăţii), dar şi de antinomiile legii cu dreptul civil şi dreptul comun de procedură', se mai arată în scrisoarea ARB.
[citeste si]
Comunitatea bancară mai precizează că, prin schimbarea bunului din garanţie ca mijloc de plată cu efect liberatoriu, va trebui verificat dacă nu se încalcă principiul securităţii juridice, aspect sancţionat în repetate rânduri de Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu