Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de bovine au ajuns marţi la un consens pe principalele probleme semnalate din sector fără a semna efectiv un proces verbal, mai ales că unele dintre cele 13 revendicări agreate luni cu asociaţiile din vegetal vizează şi sectorul zootehnic.
'Am discutat cu asociaţiile toate problemele şi modificările legislative pe care trebuie să le facem. Am decis ca în cadrul Ministerului Agriculturii să fie pus la dispoziţie un birou, pentru că de acum înainte toate deciziile se vor lua de către mediul asociativ, grup tehnic cu Ministerul Agriculturii şi cu direcţiile de resort din cadrul Ministerului Agriculturii.
În perioada următoare, pe vaca de carne, aşa cum şi anul trecut am avut un sprijin pe cadrul Ucraina de 100 euro pe cap animal, şi anul acesta fermierii vor beneficia de un sprijin de 100 euro pe cap de animal. Tot în modificarea Programului naţional strategic am identificat o sursă de finanţare şi pentru sectorul bovin, de carne şi lapte, respectiv pentru subvenţionarea porumbului siloz, cu o subvenţie directă de 360 euro pentru o încărcătură de trei animale pe hectar. Practic s-a mărit cu 160 euro subvenţia la porumbul siloz', a declarat, marţi, Florin Barbu, la finalul discuţiilor cu fermierii.
La rândul său, Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, care are în componenţă cinci organizaţii din sectorul bovin, din care patru organizaţii au fost la negocieri la MADR, a transmis că speră ca, la începutul primăverii, o mare parte din revendicări să fi fost deja rezolvate, mai ales cele care depind de Ministerul Agriculturii.
'Dacă vă întrebaţi de ce nu există un proces-verbal, este pentru că a existat consens atât între colegii noştri cât şi între cei din minister. Lucrurile agreate au fost mai mult lucruri tehnice. Nu este nevoie de termene la fel cum a fost în ziua precedentă. Mare parte din acele puncte de pe lista respectivă încheiată ieri sunt specifice şi crescătorilor din zootehnie, pentru că deţin ferme mixte, atât vegetal, cât şi zootehnie. (...)
Sperăm ca până la începutul primăverii, o mare parte din ele să fi fost deja rezolvate, în sensul în care depind doar de ceea ce înseamnă APIA, Ministerul Agriculturii, domnul ministru având şi rolul de parlamentar şi poate înlesni un act legislativ decât ar fi pe circuitul normal. Sunt lucruri care s-au discutat, s-au rezolvat, nu sunt lucruri care nu au fost agreate în sală. Practic, nu am plecat cu niciun subiect care nu a întrunit majoritatea colegilor şi acceptul Ministerului Agriculturii.
Mulţumim pentru dialog şi sperăm să se continue aşa cu acele grupuri tehnice, pentru că lucrurile specifice nu trebuie aduse neapărat în faţa ministrului sau în faţa conducătorului unei agenţii a statului, pentru că se pot dezbate foarte repede în acele grupuri tehnice', a subliniat Ionel Arion. Fermierul Ştefan Muscă, preşedinte al Sindicatului Fermierilor Patrioţi, cunoscut ca unul dintre cei mai vocali fermieri, a transmis că trebuie găsite politici agricole pentru salvarea sectorului vacii de lapte.
'Astăzi am început a lucra pentru a salva şi sectorul vacii de lapte, pentru că cel mai mult mă deranjează că la această oră 70% dintre produsele lactate vin în România din afară. Domnul ministru, de astăzi, a început o muncă foarte grea pentru aceste sectoare, pentru că, dacă domnul ministru nu găseşte politici agricole de salvare, noi vom muri, pentru că poate cineva a dorit aşa să devenim o piaţă de desfacere. Noi, prin intermediul domnului ministru, cred că începând de astăzi ne vom opune şi nu vom mai fi o piaţă de desfacere. Vom găsi soluţia de salvare a vacii de lapte şi poate că ne va deschide o piaţă de desfacere la carnea de vită. Sperăm, împreună cu colegii, vom face parte din acele grupuri de lucru, să lucrăm intens să salvăm ce a mai rămas din producţia românească, să salvăm satul românesc, pentru că dacă salvăm vaca vom salva şi satul românesc', a spus el.
Acesta i-a cerut ministrului să găsească soluţii pentru a mări efectivul de animale şi nu pentru a-l distruge, 'aşa cum ne cere comunitatea europeană să reducem şeptelul cu 30% neţinând cont că Olanda care cu 45.000 km pătraţi are 8 milioane de bovine, România cu 234.000 km pătraţi are sub un milion de bovine'. 'Îl rugăm în continuare să dea o mare atenţie acestui sector pentru că noi am crescut cu lapte de la vacă şi cu asta vrem să hrănim poporul român. Să terminăm odată cu discuţiile că vom ajunge să mâncăm lăcuste sau făină de greieri', a mai spus fermierul Ştefan Muscă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu