Assad, discuții de pace cu rebelii, sub auspiciile SUA și ale Rusiei

bashar al assad dece
bashar al assad dece

Guvernul sirian va participa luna viitoare la o conferință de pace organizată de SUA și Rusia, deși președintele Bashar al-Assad are îndoieli că o astfel de întâlnire va culmina cu un succes, scrie The Independent.

Conferința va fi primul prilej de întâlnire al rebelilor cu membri Guvernului de la Damasc, de când a început războiul civil sirian, în urmă cu doi ani. Reprezentanții regimului Assad au spus că vor participa ”în principiu” la întâlnirea de luna viitoare, potrivit ministerului de Externe al Rusiei.

Întrevederea este ultima încercare a comunității internaționale de a îngropa securea unui război care a produs până la acest moment 80.000 de morți. Puterile Occidentului, care îi cer capitularea lui al-Assad, și Rusia lui Putin, care sprijină regimul de la Damasc, au căutat soluții echitabile de stopare a conflictului.

”Anunțăm cu satisfacție că am primit un răspuns pozitiv de principiu din partea Guvernului din Siria cu privire la participarea acestuia la conferința internațională menită să găsească o soluție politică, pentru binele sirienilor”, a declarat șeful diplomației rusești, Alexander Lukashevich, potrivit Agerpres.

El a precizat că deocamdată este imposibil să se stabilească o dată fixă, pentru că nu se știe cine va reprezenta cele două părți: guvernul și rebelii.

Într-un interviu acordat recent, președintele Bashar al-Assad a apreciat că nu crede că această conferință va înregistra un succes.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel