Edward Snowden a primit de la Guvernul din Ecuador un document de refugiat pentru a putea ieși din Hong Kong, pentru că SUA i-au revocat pașaportul, a declarat fondatorul WikiLeaks, Julian Assange.
SUA a avertizat China că încrederea între cele două state a fost grav afectată, iar Rusiei i-a cerut extrădarea imediată a lui Snowden. Doar că dacă este adevărat că fostul angajat CIA are documente de refugiat, Moscova nu poate face mare lucru.
Ministrul Afacerilor Externe al Ecuadorului, Jorge Patiño, a confirmat solicitarea de azil al fostului angajat CIA, Edward Snowden, acuzat de SUA că ar fi făcut publice programe de spionaj.
Patiño, care a făcut declarațiile într-o videoconferință din Hanoi, unde se află într-o vizită ofocială, a precizat că Snowden a argumentat solicitatea sa ca fiind în pericol de persecuție din partea autorităților SUA. “Decizia noastră se va baza pe libertatea de exprimare și pe siguranța cetatățeanului și nu pe interese politice”, a declarat oficialul.
După ce s-a zvonit că Snowden se îndreaptă înspre Havana, capitala Cubei, cu un zbor Aeroflot, atât AP, cât și Reuters oferă informații conform cărora avionul ar fi decolat deja, dar specialistul IT Edward Snowden nu este la bord. Ultimele informații arată că suspectul de spionaj ar fi vrut să ajungă în Venezuela via Cuba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News