Astăzi se împlinesc 11 ani de la atentatul terorist asupra turnurilor gemene din New York. Administraţia americană va păstra un moment de reculegere la ora la care avioanele au lovit turnurile World Trade Center. Rudele şi aproapiaţii celor peste 3000 de victime vor depune flori la monumentul ridicat pe locul tragediei.
Cele două turnuri au fost doborâte de avioane de pasageri, deturnate de teroriştii reţelei Al Qaida. Un alt avion a lovit Pentagonul iar cel de-al patrulea, care ar fi urmat să distrugă Casa Albă, s-a prăbuşit în Pennsylvania. Peste 3.000 de oameni au murit în acea zi neagră, care a schimbat întreaga lume.
La ora 8.46, în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, un avion de pasageri lovea în plin turnul de nord al complexului World Trade Center, din New York. La început, lumea a crezut că era vorba doar de un accident, dar, un sfert de oră mai târziu, un alt avion s-a zdrobit de al doilea turn al complexului. Din acel moment, a fost clar că Statele Unite erau ţinta unui atac terorist fără precedent.
Al treilea avion a lovit clădirea Pentagonului, de lângă Washington. Cel de-al patrulea s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii s-au revoltat împotriva teroriştilor. Cu preţul vieţii, ei au reuşit să-i facă să-şi rateze ţinta care era, probabil, Casa Albă sau Congresul.
Între timp, Turnurile Gemene de la World Trade Center - pe atunci, cele mai înalte clădiri din New York - s-au prăbuşit pe rând, surpate de incendiul declanşat de impactul avioanelor.
O lună mai târziu SUA începea ofensiva în Afghanistan. Între timp, Osama bin Laden a fost capturat şi ucis de soldaţii americani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News