Sf. Ilie nu se dezminte nici de această dată. Conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie, ziua de miercuri continuă cu o avertizare de cod galben de caniculă, după care, în cursul după-amiezei, vremea va intra într-un proces de răcire, cu averse, descărcări electrice, vânt sub formă de vijelie și chiar grindină.
Astfel, în intervalul 20 iulie, ora 9.00 – 21 iulie, ora 18.00, instabilitatea atmosferică se va accentua începând din vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile. Potrivit ANM, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 50 l/mp şi vor fi căderi de grindină.
În celelalte regiuni ploile ajung spre seară, aşa că în sud şi în sud-est vremea e din nou caniculară după-amiaza, când indicele de confort termic va depăşi pragul critic. Meteorologii prognozează maxime de la 28 de grade în vest până la 38 de grade în sudul Munteniei şi în Lunca Dunării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu