Astăzi, 19 noiembrie, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a Bărbaților. Iată ce se promovează în această zi.
La 19 noiembrie 2020 este marcată Ziua internaţională a bărbaţilor. Marcarea acestei zile are drept scop sprijinirea fiecărei persoane în parte, a familiilor, a comunităţilor religioase, a organizaţiilor guvernamentale sau non-guvernamentale pentru influenţarea pozitivă a vieţilor bărbaţilor şi băieţilor din societate, promovând necesitatea de a-i valoriza pe aceştia, sănătatea şi bunăstarea lor, potrivit www.internationalmensday.com.
Această zi promovează modelele masculine pozitive, bărbaţii care, prin puterea exemplului, influenţează în bine atât dezvoltarea întregii societăţi, cât mai ales pe cea a băieţilor cărora le sunt mentori, arătându-le acestora care sunt adevăratele valori, caracterul şi responsabilităţile unui bărbat.
Ziua internaţională a bărbaţilor precede Ziua universală a copiilor, celebrată la 20 noiembrie, formând astfel o perioadă de 48 de ore de sărbătoare pentru bărbaţi şi copii şi pentru relaţia specială pe care aceştia o împărtăşesc. Dr Jerome Teelucksingh, din Trinidad & Tobago, iniţiatorul acestei zile, preciza că „marcarea Zilei internaţionale a bărbaţilor face parte dintr-o revoluţie globală a iubirii”, fiind marcată de oameni din toate categoriile sociale, care depun eforturi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor.
Este marcată începând cu anul 1999, prin organizarea de manifestări, seminarii publice, forumuri, conferinţe, festivaluri sau strângeri de fonduri în scopuri caritabile, activităţi şcolare sau discursuri publice în instituţii, slujbe religioase sau decernarea de premii.
Este, deopotrivă, o ocazie potrivită pentru a le mulţumi celor ce-şi dedică viaţa în sprijinul comunităţii, fie ei poliţişti, pompieri, militari, personal sanitar, preoţi sau formatori de opinie. Această zi este sărbătorită în mijlocul familiei, alături de toţi cei dragi, precizează LibertateaCuvântului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News