Asteroid cât o RULOTĂ trece fulgerător pe lângă Pământ

Un studiu japonez întăreşte teoria apei ajunse pe Terra prin intermediul asteroizilor
Un studiu japonez întăreşte teoria apei ajunse pe Terra prin intermediul asteroizilor

Un asteroid uriaș va trece pe lângă Pământ. 

Un asteroid va trece la o distanţă relativ mică faţă de Pământ joi, 24 septembrie, ajungând să fie mai aproape de Terra decât orbita pe care se află Luna, transmite miercuri Live Science.

Asteroidul denumit 2020 SW nu se va ciocni cu Pământul, conform Centrului pentru Studierea Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California. Dar va trece foarte aproape, la 27.000 de kilometri distanţă de planetă, conform Virtual Telescope Project.

Pentru a ne face o idee despre cât înseamnă această distanţă, trebuie să ne amintim că Luna se află la 384.000 de kilometri de Pământ. Acest lucru înseamnă că asteroidul va trece mai aproape chiar decât orbitele pe care se află sateliţii de televiziune şi cei meteorologici (aproximativ 35.888 de kilometri distanţă), semnalează EarthSky.

Trecerea pe lângă Pământ îi va schimba traiectoria


Oamenii de ştiinţă nu cunosc încă dimensiunile exacte ale acestui asteroid, însă estimează că ar avea între 4,4 şi 9,9 metri lungime, conform CNEOS.

Acest asteroid de dimensiunea unei camionete sau a unei autorulote a fost descoperit abia săptămâna trecută, la 18 septembrie, de către observatorul Mount Lemmon Survey din Arizona.

Trecerea pe lângă Pământ va schimba probabil traiectoria asteroidului, iar 2020 SW nu va mai reveni în apropierea planetei noastre până cel mai probabil la 3 iunie 2029, conform Jet Propulsion Laboratory, citează Agerpres. 

Asteroidul se deplasează prin spaţiu cu viteza de 27/720 km/h, sau 7,7 km/s şi nu va fi vizibil cu ochiul liber.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel