Un asteroid nou descoperit, denumit 2024 YR4, ar putea să lovească pământul în 2032.
Un nou corp ceresc, identificat sub denumirea 2024 YR4, a atras atenția astronomilor din întreaga lume, având o probabilitate de 1 la 83 de a lovi Terra în luna decembrie a anului 2032. Informația a fost publicată miercuri de Space.com.
În prezent, asteroidul se deplasează prin spațiu la o distanță de aproximativ 43 de milioane de kilometri față de planeta noastră. Conform calculelor realizate de Centrul NASA pentru studiul obiectelor din apropierea Pământului (CNEOS), la 22 decembrie 2032, acesta se va apropia la doar 106.200 kilometri de suprafața terestră. Cu toate acestea, incertitudinile privind traiectoria sa sugerează că există un scenariu în care acest survol s-ar putea transforma într-un impact direct. Într-o astfel de situație, asteroidul s-ar putea dezintegra la intrarea în atmosferă sau, în cazul unui impact la sol, ar putea genera un crater semnificativ.
Datorită acestui risc, 2024 YR4 a fost inclus de către NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA) pe listele celor mai periculoase obiecte cosmice monitorizate în prezent.
Asteroidul 2024 YR4 a fost detectat inițial prin programul ATLAS al NASA, utilizând un telescop situat în Rio Hurtado, Chile. Ulterior, David Rankin a confirmat existența sa, analizând datele colectate de Catalina Sky Survey. "Este una dintre cele mai ridicate probabilităţi de impact al unui asteroid de dimensiuni semnificative ce au fost înregistrate vreodată" a adăugat el.
În ciuda estimărilor îngrijorătoare, Rankin subliniază că populația nu ar trebui să intre în panică. "Oamenii nu trebuie să se îngrijoreze în legătură cu acest asteroid. Probabilitatea unui impact este încă foarte mică, iar cel mai probabil rezultat va fi trecerea acestei roci prin vecinătatea Pământului", a completat Rankin.
Cu toate acestea, specialiștii au identificat un "coridor de risc" – zona teoretică în care impactul ar putea avea loc – care se întinde de-a lungul Americii de Sud, traversează Oceanul Atlantic și ajunge în regiunea subsahariană a Africii.
"Este important să ţinem cont de faptul că orbita sa este încă incertă pentru a şti dacă va lovi, iar deocamdată cel mai probabil rezultat este că nu va lovi", a mai susţinut el.
Astronomii vor putea calcula traiectoria asteroidului cu o precizie mult mai mare în anul 2028, când acesta va trece la o distanță de aproximativ 8 milioane de kilometri de Pământ. Această apropiere va permite colectarea unor date suplimentare privind compoziția și caracteristicile sale orbitale.
Dacă dimensiunile asteroidului au fost estimate corect, un eventual impact ar putea genera distrugeri similare exploziei din Tunguska, din 1908. Acea deflagrație, produsă de un asteroid care a explodat în atmosferă deasupra Siberiei, a eliberat o energie echivalentă cu 50 de milioane de tone de TNT și a doborât la pământ aproximativ 80 de milioane de copaci pe o suprafață de peste 2.150 de kilometri pătrați.
Martorii oculari de atunci au raportat o lumină albastră strălucitoare pe cer, urmată de o serie de explozii și o undă de șoc care a doborât oameni și a spart ferestre la sute de kilometri distanță. Explozia a fost înregistrată la stații seismice din întreaga Eurasie, iar undele de aer generate de deflagrație au fost detectate în locuri îndepărtate precum Germania, Danemarca, Croația și Regatul Unit.
Deși evenimentul a fost intens studiat, cauza exactă rămâne subiect de dezbatere. Cea mai acceptată teorie sugerează că un asteroid sau o cometă a intrat în atmosfera Pământului și a explodat înainte de a atinge suprafața, generând astfel o explozie aeriană devastatoare. Cu toate acestea, nu au fost găsite fragmente semnificative ale obiectului cosmic, iar craterul de impact lipsește, ceea ce adaugă un element de mister acestui eveniment, potrivit NASA.
În cazul Tunguska, tehnologia de monitorizare era inexistentă, iar faptul că nu au fost detectate fragmentele asteroidului a făcut imposibilă o evaluare completă a pericolelor pe termen lung. În contrast, cu ajutorul tehnologiei moderne, obiecte ca 2024 YR4 sunt identificate și monitorizate mult mai devreme, ceea ce permite științei să evalueze riscurile și să elaboreze strategii de prevenire sau deturnare.
Fenomenul Tunguska rămâne cel mai puternic impact cosmic înregistrat în istoria recentă și servește ca un memento al potențialelor pericole pe care le reprezintă obiectele din apropierea Pământului.
"Dacă (asteroidul 2024 YT4) este făcut din rocă, poate produce o puternică explozie în atmosferă. Dacă este făcut din fier, va străpunge atmosfera şi va produce un crater de impact. Din acest motiv este important să aflăm mai multe nu doar despre orbita ci şi despre compoziţia acestui asteroid", a adăugat Rankin, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News