Asteroidul Miorița se apropie de Pământ. Astronomul Adrian Șonka: O nouă amenințare vine din cer!

Astronomul Adrian Șonka avertizează că asteroidul Miorița se îndreaptă spre Pământ.

Miorița, asteroidul cu nume românesc, se apropie de Pământ. Astronomul Adrian Șonka spune că acesta este o nouă amenințare care vine din cer.

"După ce că pe planetă există cam mult haos, iată că o nouă amenințare vine din cer: asteroidul Miorița! Recent s-a anunțat că un asteroid a primit un nume românesc. Asteroidul a fost descoperit în 2014 de programul EURONEAR, iar după 10 ani, timp în care ne-am asigurat că are o orbită bine determinată, i s-a ales un nume propus de descoperitori. Descoperitorii, membri ai programului de observații EURONEAR, au pus și alte nume pe cer, de obicei nume de astronomi vii sau morți, dar data aceasta au ales numele baladei care pică la cam toate examenele de limba română: Miorița.

Amuzant este faptul că asteroidul (622577) Miorița este un asteroid geointersector, adică are o orbită care se apropie de cea a planetei noastre. Este primul asteroid geointersector care primește nume românesc. Miorița se apropie și de Venus, chiar mai mult decât de Pământ, iar uneori și de Marte. Este cam zburdalnic. Sunt șanse mici, dar putem spera, ca de la NASA în viitor să se anunțe că urmează o ciocnire între Miorița și planeta noastră", a scris astronomul Adrian Șonka pe pagina sa de Facebook.

Captură foto: Facebook Adrian Șonka

Cât de periculoși sunt asteroizii? Ce spune Chat GPT

Potrivit Chat GPT, asteroizii pot fi periculoși în funcție de mărimea lor, viteza cu care călătoresc și locul unde lovesc Pământul. Majoritatea asteroizilor care intră în atmosfera Pământului sunt de dimensiuni mici și se dezintegrează înainte de a atinge solul, provocând doar fenomene atmosferice minore, cum ar fi o "ploaie de stele". Totuși, există cazuri în care asteroizii mai mari pot reprezenta o amenințare semnificativă.

Factori care influențează pericolul asteroizilor:

1. Dimensiunea asteroizilor: Asteroizii mici, cu diametrul de câțiva metri, sunt de obicei inofensivi deoarece se descompun în atmosferă. Cei cu diametrul de 10–50 de metri pot provoca pagube regionale, ca în cazul faimosului eveniment de la Tunguska (1908), când un asteroid de 30-50 de metri a explodat în atmosferă, distrugând o suprafață de pădure de 2.000 de km² în Siberia. Asteroizii mai mari de 140 de metri pot produce distrugeri pe scară continentală. Cei de peste 1 km pot provoca dezastre globale și extincții în masă, cum a fost cazul asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor acum 66 de milioane de ani.

2. Viteza: Asteroizii călătoresc cu viteze foarte mari (de obicei între 20.000 și 70.000 km/h). Impactul la o astfel de viteză eliberează o energie uriașă, comparabilă cu explozia a mii de bombe nucleare.

3. Locul impactului: Dacă un asteroid lovește o zonă populată, efectele ar fi devastatoare, cu pierderi masive de vieți omenești și pagube materiale. Dacă ar cădea în ocean, ar genera tsunami-uri uriașe care ar inunda zonele de coastă.

4. Frecvența: Asteroizii mari care pot provoca dezastre globale sunt extrem de rari, iar evenimentele catastrofale se produc o dată la milioane de ani. Asteroizii mai mici, care pot provoca daune locale, apar mai des, dar încă rămân rari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel