Angela Toncescu, fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), a primit sentința de la Curtea de Apel București: 3 ani și 6 luni de închisoare.
Decizia nu este definitivă.
Magistrații Curții de Apel București au mai decis condamnarea a doi foști vicepreședinti ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Tudor Baltă și Constantin Buzoianu, care au primit câte 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, transmite Mediafax.
În această cauză, a fost trimis în judecată și Dan Adamescu, dar procesul a încetat după ce acesta a murit.
În decembrie 2016, Dan Adamescu şi Angela Toncescu, fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, alături de alte opt persoane, pentru falimentarea societăţii Astra. Dan Adamescu trebuia judecat pentru infracţiuni de abuz în serviciu în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani, ce ar fi fost comise în calitate de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA şi administrator al Teh Nova Group Investments li Epsilon Estate Provider. Alături de Adamescu a fost trimisă în judecată şi Angela Toncescu, fost președinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară) pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, dar și Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, foşti vicepreşedinţi al CSA, Dan Constantinescu, Daniela Popa, Corneliu Moldoveanu, membri ai CSA, Anabella Ruse, director în cadrul CSA, Marinela Nemeş, director în cadrul CSA, Carmen Ivan, tot director în cadrul CSA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu