Cătălin Drulă, actualul Ministru al Transporturilor și Infrastructurii, s-a născut pe 2 mai 1981, în București.
Din prima privire aruncată peste astrograma lui, reiese faptul că este o nucă greu de spart. Avem de-a face cu un nativ Taur, însă nu este doar atât. Vedem chiar un stellium în acest semn. Și când spun asta, mă refer la faptul că Soarele, Mercur, Venus și Marte sunt toate în Taur. Deci personalitatea, gândirea, modul de a iubi, dar și modul de a lupta îmbracă haina perseverenței, rezistenței, încăpățânării, rigidității, pragmatismului, efortului susținut. Lui Cătălin Drulă îi place să facă totul pas cu pas, să aibă siguranță și confort, adoră cifrele.
Este reticent la propunerilor celorlalți, câteodată la orice schimbare, dur dacă nu implacabil în negocieri, respinge strategiile bazate pe presupuneri. Are un simț financiar nemaipomenit, dar și dorința crescută de a face economii. Când ai atâtea planete într-un semn de pământ, pui răbdarea celorlalți la încercare. Atât a celor de la serviciu, cât și a celor de acasă. Se manifestă precum picătura chinezească.
Să nu mai spunem și de posesivitatea manifestată în absolut orice ar întreprinde și de nevoia de control. Poziția Lunii în Berbec arată că, în interiorul său, Cătălin Drulă este un războinic și că va căuta competiția în absolut orice. Pentru a se simți bine, trebuie să lupte. În plus, are o energie de nestăvilit și un curaj nebun.
Toate ca toate, dar Nodul Sud în Vărsător i-a oferit pasiunea pentru tot ce înseamnă tehnologie și inovație, viziune și dorința de a fi cât mai independent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu