Daniela Simulescu, astrolog DC News, i-a realizat portretul astrologic lui George Simion.
George Simion s-a născut pe 21 septembrie 1986 la Focșani, în județul Vrancea și este un nativ Fecioară. El este deputat și președinte al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor.
Zodia lui George Simion reprezintă nucleul personalității sale. Prin urmare avem de-a face cu un nativ foarte pragmatic, atent la detalii, meticulos, muncitor, critic (mai ales cu sine), perfecționist, dornic să rezolve probleme, (prea) rațional.
Luna, astrul care ne arată cum simțim și cum procesăm emoțiile, dar și guvernatorul astrogramei, se afla la 29 grade Berbec. În teoria astrologică, ultimul grad al unui semn zodiacal(semnul are 30 grade) este unul special. Este denumit grad anaretic. Orice planetă așezată la gradul 29 nu se supune deloc regulilor. Și cum Luna este în Berbec, semnul pionieratului, avem o persoană cu multă ambiție, curaj, dorință de a lupta și câștiga întotdeauna, dar și furie îmbuteliată.
Mercur, astrul comunicării și al gândirii, se afla în Balanță. Aici, Mercur este precum un justițiar, vorbește tot timpul de dreptate, de moralitate. Careul cu Neptun îl poate face nehotărât și evitant câteodată.
Marte, planeta masculinității și a acțiunii, se afla în Capricorn. Dacă este să ni-l imaginăm pe George Simion precum un soldat, am avea unul focusat, încăpățânat, care nu se teme de sarcini grele, cu țeluri înalte. Și cu multă multă răbdare! De fapt, am avea comandantul trupelor. Aici avem un mic paradox. Cu Luna în Berbec simte nevoia să acționeze imediat, dar Marte în Capricorn îl ponderează astfel încât să își atingă obiectivele.
Mai multe informații referitoare la portretul astrologic al candidatului Alianței pentru Unirea Românilor veți afla, miercuri, de la Daniela Simulescu.
Emisiunea va fi difuzată pe 20 noiembrie 2024, începând cu ora 10:00, pe DC News și DC News TV, pe paginile de Facebook ale acestora și pe canalul de YouTube DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu