Astrograma președintelui pentru 2014: Vom vedea un nou Traian Băsescu

Astrologul Mariana Cojocaru a prezentat, miercuri seară, în cadrul emisiunii Subiectiv de la Antena 3, astrograma preşedintelui Traian Băsescu pentru anul 2014.

“2014 pentru domnia sa este important din foarte multe puncte de vedere. Pe de o parte, discutăm de perioada până în primăvară, când dumnealui face strategii, îşi conturează tot felul de etape, planuri. Aş spune eu că este într-o etapă de izolare întru iluminare. Stă și nu mai face strategii cum făceau cândva sultanii”, a precizat Mariana Cojocaru.

Potrivit astrogramei președintelui Băsescu pentru anul calendaristic care abia a debutat, din primăvară, șeful statului va schimba complet strategia de acțiune.

"Din primăvară, la domnia sa, se va activa Neptun, semn că va schimba complet tactica. Tot ce ține de apropierea de popor, implicarea și combinarea relațiilor sociale cu cele spirituale vor reprezenta pentru domnia sa o nouă variantă de abordare a ceea ce înseamnă plan social, politic, de atac. Sigur nu va ieși cu totul din politică, dar acum va fi suficient de agil. (...)  Este într-o zonă în care se simte ca peștele în apă".

"Până în primăvară va trebui să fie extrem de atent pentru că este vulnerabil. Tot ce se întâmplă acolo înseamnă vulnerabilitate. Practic, acum trebuie să fie mai vigilent ca niciodată, mai atent ca niciodată. Orice greșeală, oricât de mică, acum poate să aibă efect de bumerang. Dar din primăvară va schimba complet, complet și modul de gândire, și mentalitatea, și modul de acțiune. Vom vedea un nou Traian Băsescu în sensul atitudinii pe care o va avea".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel