Urmează o perioadă destul de complicată și provocatoare, din punct de vedere astrologic. Mercur și Marte vor retrograda.
Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, a realizat analiza astrologică a zilei. În debutul emisiunii, aceasta a făcut câteva precizări:
"Este un stres atât de mare legat de aceste alegeri, încât nimeni nu mai știe ce vrea. Toată lumea este foarte confuză, nu știe ce decizie să ia, pe cine să aleagă. Dileme peste dileme. Nu ai de unde să găsești o variantă perfectă. De când votez eu, este primul rând de alegeri care este năucitor. Pentru mințile noastre este copleșitor, epuizant. Astrograma zilei de 24 noiembrie este exact ce nu îți dorești pe cer în momentul în care ai de făcut o alegere destul de importantă”.
Iată cele mai importante aspecte ale zilei!
Luna reprezintă emoțiile, nevoia principală, motivațiile interioare. Pe 24 noiembrie, Luna se va afla în Fecioară. Arhetipul acestui semn este cel care reprezintă austeritatea, perfecțiune, munca, hărnicia, organizarea și exigența. Cu alte cuvinte, primul lucru care ne va motiva să votăm va fi frica de sărăcie, de neajunsuri și critica față de unii candidați. Însă, Luna se află într-o opoziție cu Saturn, planeta limitelor și a blocajelor. Deci vom avea și o mâhnire interioară puternică, altfel spus o stare de resemnare.
Mercur, planeta ce reprezintă comunicarea, mintea și procesul decizional, se află în Săgetător. Semnul care decide ce este bun sau rău. Dar problema cea mai mare este aceea că Mercur se pregătește de retrogradare. Deci multora le va lipsi claritatea. Iar apropierea de retrogradare poate crea numeroase probleme în ceea ce privește comunicarea online sau offline, transportul sau logistica. Pot apărea tot felul de probleme în organizarea alegerilor.
Și vă reamintesc faptul că, în astrograma Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Mercur se afla tot în Săgetător. Cum se traduce asta? Că fac ce fac românii și se întorc spre trecut. Vor să reactualizeze ceva ce au mai trăit și altădată. Vorbele și promisiunile pe care le vom auzi, le-am mai auzit și altădată.
În plus, Mercur va fi în careu cu Neptun din Pești. Riscul de dezinformare, de a fi influențat este uriaș. Deasupra noastră este un nor de confuzie. Puterea de concentrare sau încrederea în viitor vor fi ca și inexistente. Aproape am putea spune că mulți români vor vota din inerție. Și cu amărăciune. Ca și cum nici nu mai contează ce se va întâmpla în viitorul apropiat.
Aici puteți viziona toate recomandările astrologului Daniela Simulescu despre ziua de 24 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu