Daniela Simulescu, astrolog, a lansat câteva previziuni pentru 2021, dar și 2022 și 2023.
„2020 ne-a afectat pe fiecare dintre noi. Am avut aspecte, în 2020, cu care ne vom întâlni peste zeci, sute sau chiar mii de ani. Să nu neglijăm că am avut Venus retrograd, care s-a resimțit din aprilie până în august. (...) 2020 a fost un an istoric! Ne-a scos serios din zona noastră de confort. Un an cu multe revelații în carieră, familie, relații. S-au stricat, dar s-au și lipit multe relații. Suntem simpli oameni. Nu ne simțim bine când pierdem controlul. Cu siguranță, tehnologia ne va arăta, în următorii ani, că putem accesa și alte zone ale acestei lumi. (...) Taurul, Leul, Scorpionul și Săgetătorul nu vor schimbare. Vor urma perioade în care nu mai putem să stăm pe loc. Ce urmează în 2021? Îndârjirea de a rămâne în zona de confort, de a ține cu dinții de ceea ce avem nu ne va face bine. 2021 începe cu niște aspecte diferite față de anul trecut. La cum arată harta de la miezul nopții (n.r. de revelion), aduce o tendință oarecum depresivă, dar aduce și entuziasm, exces de zel. Tot anul 2021, cu o mică pauză când Jupiter va intra în Pești, nu trebuie să mai etichetăm, să nu mai avem prejudecăți, trebuie să ne pese de povestea noastră. Am face bine să nu mai stăm în chestii toxice”, a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews.
„Dacă vrem să fie un an mai bun, depinde doar de noi. Dacă până acum am depins mult de instituții, reguli, în 2021 nu o să mai putem să așteptăm, cu Jupiter - Saturn în Vărsător, trebuie să ne raportăm la noi și să ne vedem de pătrățica noastră. Nu pot să vă spun că va fi un an mai bun, că ne vindecăm cu toții, ne căsătorim cu persoana din visele noastre, nu pot să spun asta. Îmi pare rău. Uitați-vă la pașii voștri și schimbați! Dacă relațiile nu au funcționat, gândește-te că e cazul să schimbi ceva. Schimbarea nu vine doar dacă te gândești la ea. Schimbarea vine greu și tot timpul începe de la echilibrarea stilului de viață. E mai ușor să îi ajutăm pe alții decât pe noi. Doare să vedem limitele noastre. Le vom vedea și în 2021. Important e să le acceptăm, să nu mai fim fricoși”, a subliniat astrologul.
„Dacă nu vrei să te maturizezi, în 2021 vor fi evenimente care te vor obliga să te schimbi. Evenimentele pot fi pozitive sau negative. Dacă opui rezistență, de abia atunci va fi rău”, a spus Daniela Simulescu. „Vindecarea vine mai mult în 2022. Deci, în 2021 schimbări, din 2022 ne alinăm rănile, iar din 2023 această lume va avea un alt suflu”, a conchis Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News