Atac aerian în sudul Libiei: Cel puţin 43 de morţi şi 51 de răniţi

Cel puţin 43 de civili au fost ucişi şi 51 răniţi într-un atac aerian al forţelor libiene din estul ţării asupra oraşului Murzuq, în sud, a declarat luni un oficial local, relatează Reuters.

Forţe ale Armatei Naţionale Libiene (ANL) loiale mareşalului Khalifa Haftar au confirmat atacul asupra oraşului duminică seara, dar au negat că acesta a vizat vreun civil.

Potrivit guvernului de la Tripoli recunoscut la nivel internaţional şi care luptă împotriva forţelor mareşalului Haftar, în urma atacului s-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi. În atacul aerian au fost ucise 43 de persoane şi 51 rănite. Acesta este doar un bilanţ iniţial al victimelor, a declarat un membru al consiliului municipal din Murzuq, Mohamed Omar.

ANL a cucerit la începutul anului oraşul Murzuq ca parte a unei ofensive pentru a controla sudul producător de petrol. Dar ulterior şi-a concentrat forţele spre nord, unde a încercat să preia controlul asupra capitalei Tripoli în cursul unei campanii care durează de patru luni.

Potrivit unui comunicat al ANL, atacul a vizat o comunitate tribală din zonă care i se opunea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel