Atac al SUA în Idlib.Ministerul rus al Apărării: Pierderile şi distrugerile sunt numeroase

Rusia a acuzat duminică SUA că a compromis menţinerea armistiţiului în provincia siriană Idlib, unde Washingtonul a întreprins sâmbătă un atac împotriva unor comandanţi jihadişti, informează AFP.

Potrivit armatei ruse, SUA au lovit regiunea "fără a notifica înainte de aceasta Rusia şi Turcia", care dispun ambele de trupe la sol în zonă. Ea a calificat atacul drept "utilizare oarbă a aviaţiei" militare.

"În zonele lovite de atacul american, pierderile şi distrugerile sunt numeroase", a continuat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, acuzând Washingtonul că "a compromis menţinerea armistiţiului în zona de dezescaladare Idlib".

40 de comandanţi jihadişt, uciși

Atacul american a ucis cel puţin 40 de comandanţi jihadişti, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Acest atac a avut loc în ziua de intrare în vigoare a unui armistiţiu decretat de regimul de la Damasc şi aliatul său rus, după patru luni de bombardamente sângeroase în care au fost ucişi peste 950 de civili şi o ofensivă la sol care le-a permis forţelor siriene să recucerească sectoare strategice.

Cu circa 3 milioane de locuitori, Idlib şi sectoare din provinciile adiacente sunt dominate de jihadişti din Hayat Tahrit al-Cham (HTS, fosta ramură siriană a Al-Qaida). Un armistiţiu precedent, decretat la începutul lui august, în aceeaşi regiune Idlib, a fost compromis după numai câteva zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel