Atac armat într-o discotecă din sudul Italiei. Zece persoane rănite

Este alertă în Italia în urma unui atac armat într-un club. Mai multe persoane au fost rănite. 

Zece persoane au fost rănite uşor după ce un bărbat a deschis focul într-o discotecă din sudul Italiei în noaptea de marţi spre miercuri, au informat mass-media italiene, relatează AFP, scrie Agerpres. 

Presupusul agresor a fost arestat. El ar fi deschis focul cu un pistol de 9 mm în timpul unei altercaţii între două grupuri de tineri într-un club de noapte pe litoral în Taranto, în regiunea Puglia.

Sute de persoane se aflau în club 



Circa 300 de studenţi erau prezenţi în club în momentul incidentului.

Victimele au fost atinse de gloanţe în zona picioarelor sau rănite în busculada care a urmat. Nicio persoană nu este în stare gravă.

180 de tineri, infectaţi după ce au petrecut în discotecă

La începutul lunii iulie, numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a crescut cu 66% în Olanda, în prima săptămână după ridicarea restricţiilor antiepidemice şi încetarea purtării obligatorii a măştii în spaţiile interioare, numai după ce au petrecut într-o discotecă cel puţin 180 de tineri fiind testaţi pozitiv, relatează marţi agenţia EFE, scrie Agerpres. 

Olanda înregistrează zilnic peste 1.500 de noi cazuri de COVID-19, cu 566 mai multe decât media săptămânii trecute, deşi spitalizările sunt în scădere, probabil ca efect al vaccinării. Cele mai multe infectări se înregistrează în grupa de vârstă 10-29 de ani, cu un vârf în categoria 20-29 de ani.

Potrivit serviciului de sănătate municipal, cel puţin 180 de tineri care au petrecut într-o discotecă din localitatea olandeză Enschede au fost apoi testaţi pozitiv pentru COVID-19. Numărul lor ar putea fi mai mare, dat fiind că nu toţi cei circa 800 de tineri care au fost în acea discotecă au fost testaţi. Mai mult, de atunci au trecut nouă zile, timp în care ei ar putea să fi infectat şi alte persoane.

Institutul de sănătate publică olandez (RIVM) a deschis o anchetă, întrucât conform regulilor în vigoare accesul în discoteci este permis numai pe baza certificatului de vaccinare sau a unui test PCR negativ.                                                

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel