Zece persoane au fost rănite în faţa unui club de noapte din statul Pennsylvania.
Zece persoane au fost rănite, joi la primele ore, de mai mulţi indivizi care au deschis focul de armă în faţa unui club de noapte din oraşul Allentown, din statul american Pennsylvania, au anunţat autorităţile locale, potrivit Xinhua. Mai mulţi oameni, foarte probabil trei, au deschis focul de armă joi cu puţin timp înainte de ora locală 02:00 (06:00 GMT) în faţa clubului de noapte, a anunţat şeful poliţiei din Allentown, Tony Alsleben.
Nu pare că s-a tras la întâmplare; cel puţin un individ a fost ţinta'', a adăugat reprezentantul poliţiei. Deocamdată nu se cunosc detalii despre identitatea autorilor. Potrivit CNN, rănile suferite de cele zece persoane nu le pun viaţa în pericol.
Cu o populaţie de aproximativ 120.000 de persoane, Allentown este al treilea oraş ca mărime din statul Pennsylvania, după Philadelphia şi Pittsburgh.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News