O explozie s-a produs în această după-amiază lângă aeroportul din Kabul, Afganistan. Analistul de politică externă Bogdan Chirieac a vorbit despre acest subiect.
O explozie puternică a avut loc joi, la una dintre intrările în aeroportul din Kabul. Se pare că numeroase persoane au fost rănite în urma unui atac sinucigaș. Forțele occidentale aveau informații că la aeroport urmează să se producă un atac terorist. Atacul nu a fost revendicat și a fost confirmat de Pentagon, potrivit Mediafax care citează CNBC. Analistul de politică externă Bogdan Chirieac a vorbit despre acest subiect în direct la Realitatea Plus.
”Până la urmă atât valorează un acord cu talibanii. Cei care l-au inițiat probabil nu s-au gândit sub nici o formă, deși aveau toate datele la dispoziție că talibanii nu se vor ține de cuvânt. Mai mult, în Afganistan în acest moment, în afară de oamenii normali, ca să zic așa, care sunt acum oprimați de talibani, se mai află ISIS Ka, care este o grupare teroristă mai dură decât ISIS, dacă vă vine să credeți, decât Statul Islamic, se mai află mujahedinii în Valea Panjshir, care acum sunt ultima rezistență în fața talibanilor și atunci există toate premisele ca după 20 de ani de efort și resurse materiale umane și materiale uriașe, țara să fie într-o situație mult mai rea decât era în 2001, atunci când conducătorul de facto era Osama bin Laden, ca să spun așa, și talibanii săi. Asta e situația, s-a întâmplat. Din acest moment se vor întâmpla non-stop astfel de lucruri mai ales că retragerea se termină pe 31 august, pe 30 și 31 august avioanele sunt destinate strict personalului militar american, deci cine mai prinde, bine, cine nu, cu Dumnezeu înainte.”, a declarat Bogdan Chirieac.
Analistul de politică externă Bogdan Chirieac a explicat și la ce reacții internaționale putem să ne așteptăm după acest atac.
”Niciun fel de reacții. Cel puțin nu acum. Deci nu va fi nicio reacție, în afară de o reacție diplomatică, eu știu... adresată cui? În acest moment care este guvernul legitim al Afganistanului? Talibanii care au cucerit Kabulul sau președintele care fugit și cu vreo 170 de milioane de dolari din țară? Deci care este guvernul legitim? Nici nu ai cui să te adresezi în acest moment în Afganistan. Mi-e teamă că atentatele, atacurile teroriste, se vor amplifica și știrea cu adevărat îngrijorătoare este că s-a tras asupra avionului italian. Dacă se învață să tragă asupra avioanelor care decolează atunci va fi o problemă uriașă în zilele care urmează.”, a adăugat Bogdan Chirieac.
”Nu. În momentul în care SUA a decis acest tip de retragere peste noapte, nu se mai putea face absolut nimic, iar acestea sunt consecințele directe ale unei decizii politice insuficient analizate. Absolut nimic. Nu te poți lupta cu extremiștii fiindcă ați văzut foarte bine că atentatorul este sinucigaș. Asta este situația. Nu te poți lupta. Ce să îl convingi pe atacator? Să nu se detoneze? Intenția lui a fost să omoare, femei, copii, bărbați, la întâmplare.”, a spus Bogdan Chirieac atunci când a fost întrebat dacă se putea face mai mult pentru cetățenii străini aflați în Afganistan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu