Atac cu cocteiluri Molotov în Tokyo chiar înainte de alegeri. Bărbatul a fost arestat

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Un incident violent a zguduit sâmbătă dimineață capitala Japoniei, Tokyo. Un bărbat a fost arestat pentru aruncarea unor cocteiluri Molotov în direcția sediului Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la guvernare. Incidentul a avut loc cu doar opt zile înainte de alegerile legislative anticipate, ridicând îngrijorări legate de siguranța publică și de stabilitatea politică în perioada electorală, notează AFP.

Potrivit relatărilor media, suspectul ar fi aruncat cinci sau șase dispozitive incendiare, care au lovit o mașină a poliției aflată în apropierea sediului partidului. Flăcările au fost stinse rapid de echipele de intervenție, fără a fi raportate victime.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 06:00 dimineața (ora locală), iar forțele de ordine au intervenit prompt pentru a controla situația și a preveni alte acte de violență.

Într-o încercare disperată de a pătrunde în biroul prim-ministrului Shigeru Ishiba, atacatorul a încercat să forțeze o barieră de securitate cu vehiculul său, însă a fost oprit de autorități. Potrivit surselor din presă, bărbatul, aparent în vârstă de 40 de ani, a lansat ulterior un alt obiect, posibil o bombă fumigenă, înainte de a fi reținut sub acuzația de tulburare a ordinii publice.

În timp ce poliția nu a confirmat oficial toate detaliile incidentului, secretarul general al PLD, Hiroshi Moriyama, a condamnat ferm actul de violență. "Motivele autorului nu sunt cunoscute, dar libertatea de exprimare nu poate fi redusă la tăcere prin violenţă şi sunt indignat de acest act, tocmai când se apropie alegerile, care sunt baza democraţiei" a declarat Hiroshi Moriyama, citat de presă.

Acțiune premeditată?

Mass-media japoneză a relatat că în mașina suspectului au fost găsite mai multe canistre de plastic, sugerând posibile intenții premeditate de a provoca daune mai mari.

Japonia este cunoscută pentru rata scăzută a infracțiunilor violente, însă evenimentul de sâmbătă nu este primul incident politic serios din ultimii ani. Țara încă resimte șocul asasinării fostului prim-ministru Shinzo Abe, care a fost împușcat mortal în timpul unui miting electoral în 2022, de către un individ cu o armă improvizată. În aprilie 2023, predecesorul actualului premier, Fumio Kishida, a fost ținta unui dispozitiv exploziv improvizat, însă a scăpat nevătămat.

Alegerile anticipate programate pentru 27 octombrie au fost convocate de prim-ministrul Shigeru Ishiba la scurt timp după ce a preluat conducerea Partidului Liberal Democrat, în urma unei victorii în alegerile interne din septembrie.

În ciuda schimbărilor frecvente de conducere, partidul conservator din care provine și Fumio Kishida a rămas la putere fără concurență de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Confruntaţi cu o prezenţă scăzută la vot și o opoziție fragmentată, PLD și partenerii săi au șanse mari să câștige din nou pe 27 octombrie, chiar dacă majoritatea lor ar putea fi mai mică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel